Diana Tache a vorbit despre accidentul în care a murit Raisa, fata lovită mortal pe trecerea de pietoni de un polițist. Jurnalista a povestit și despre accidentul în care a fost implicată ea.
”Nu obișnuiesc să vorbesc despre asta public, dar mă rog, toată lumea știe că eu am avut un accident de circulație urât, în urmă cu 5 ani. Motivul pentru care l-au dezbrăcat pe polițistul respectiv (polițistul care a accidentat-o pe Raisa n.r), nu știu, probabil să îl îmbrace, să îl dezbrace, ce au făcut cu el acolo, cine a suflat în etilotest, cum au făcut ei cercetarea de la fața locului, este același motiv pentru care polițistul care a făcut cercetarea la fața locului la accidentul meu, eu nu eram conștientă, încerca să mă trezească, să îmi dea masca jos de pe gură și să-mi pună etilotestul, înțelegeți? Asta e pregătirea polițiștilor. Asta e pregătirea polițiștilor care intervin în astfel de situații.
Medicii l-au ”linșat”, l-au dat afară din ambulanță
Aveam masca de oxigen în ambulanță și l-au luat dat medicii jos, efectiv l-au linșat, l-au dat afară din ambulanță și nu i-au permis să facă nimic din toate aberațiile pe care intenționa să le facă. Ăsta este felul în care se face o cercetare la fața locului, asta este competența celor care în momentul ăsta ar trebui să ne răspundă la întrebări mai mult decât polițistul în sine. Polițistul respectiv trebuie să răspundă în fața procurorului. Ceilalți, șefii domniei sale, colegii domniei sale, trebuie să ne răspundă nouă la întrebările astea permanente pe care le adresăm: Cum sunt ei pregătiți? De când e acolo? Poate circula cu permis din Anglia sau nu poate atâta timp cât e condiție la angajare? Cine la pregătit? Cât l-au pregătit ca să fie polițist? S-ar putea să aveți surprize când o să puneți întrebările acestea șefilor acestui băiat și să aflați că a fost pregătit câteva ore ca să fie polițist.”, a declarat Diana Tache în cadrul emisiunii "Miercurea Neagră" de la DC NEWS și DC NEWS TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”