'Pentru democraţi, nu este niciodată momentul să negociezi cu cei care iau ostatici, cu cei care profanează drepturile omului, cu o dictatură', a declarat în faţa presei opozantul de centru-dreapta, la sosirea lui la Adunarea Naţională pe care o prezidează.
'Suntem în faţa unei dictaturi ucigaşe', a adăugat el. Şedinţa Parlamentului, aflat sub controlul opoziţiei, era consacrată unei dezbateri asupra decesului căpitanului de corvetă Rafael Acosta Arevalo. Ofiţerul a murit sâmbătă, în timp ce se afla în detenţie pentru presupusa sa participare la ceea ce guvernul a calificat drept tentativă de 'lovitură de stat' dejucată împotriva lui Nicolas Maduro.
Potrivit lui Juan Guaido şi SUA, căpitanul Acosta a murit 'după ce a fost torturat'. Doi militari au fost inculpaţi şi încarceraţi pentru presupusa lor responsabilitate în acest deces care a provocat un val de indignare. La scurt timp după declaraţiile lui Juan Guaido, ministrul de externe al lui Nicolas Maduro, Jorge Arreaza, a afirmat că guvernul aşteaptă ca 'opoziţia să fie dispusă să reia reuniunile în Norvegia'.
Două prime runde de negocieri au avut loc la Oslo în luna mai. În timpul celei de-a doua sesiuni, a avut loc un dialog faţă în faţă între delegaţii lui Juan Guaido şi cei ai guvernului, fără un rezultat tangibil. În cazul în care o a treia rundă ar urma să aibă loc, 'noi o vom face într-un mod oficial', a mai explicat Juan Guaido marţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!