Data publicării:
Dialogul emoționant dintre un soldat rus rănit și soția sa: Mă aflu în Ucraina, mi-au făcut operație. Din cauza idioților noștri aici suferă oamenii nevinovați / Iepurașule, totul va fi bine - VIDEO
Ministerul Apărării al Ucrainei a postat un video cu un soldat rus capturat care vorbește la telefon cu soția lui.
În ultimele zile, Ministerul Apărării al Ucrainei a postat mai multe filmări în care pot fi văzuți soldați ruși capturați de militarii ucraineni care sunt lăsați să vorbească cu familiile lor din Rusia. De această dată, a fost publicat un videoclip cu un rus care vorbește cu soția lui printr-un apel video.
Acesta i-a mărturisit că se află în Ucraina și că militarii ruși atacă oameni nevinovați, că a fost operat și salvat de medicii ucraineni, în timp ce toți membrii batalionului său au murit. El și-a îndemnat iubita să sune soțiile celorlalți colegi ai săi și să le spună despre atrocitățile care se produc la Kiev. În plus, soldatul rus a spus că deși se află în captivitate, este tratat bine, lucru la care nu s-a așteptat pentru că lor li s-a spun cu totul altceva. Cuplul speră că războiul se va termina în curând și că se vor putea revedea sănătoși acasă, în Rusia.
”Traducere Doinița Manic, DCNews.ro”
Dialogul dintre soldatul rus capturat în Ucraina și soția lui
Soldat rus: -Mă aflu acum în captivitate. Tot batalionul a murit. Nu a mai rămas nimeni, cu excepția mea.
Soția soldatului: -Iepurașule, totul va fi bine, te rog...
Soldat rus: -Eu sunt în spital. Mi-au făcut operație, s-au comportat omenește cu mine, totul este bine. Mă aflu în Ucraina.
Soția soldatului: -Cu tine este Alexandru, da?
Soldat rus: -Nu știu, mi-au dat voie să sun.
Soția soldatului: -Pe mine m-a sunat unul Alexandru și mi-a spus că pot vorbi cu tine. I-am spus că voi ruga toată viața ca tu să fii bine, ca să revii acasă.
Soldat rus: -Totul va fi bine. Trebuie să ne sunăm soțiile, familiile, să le spunem ce se întâmplă aici.
Soția soldatului: - Iepuraș, spune-mi ce e cu tine. Cum ești?
Soldat rus: -Trebuie să luăm băieți noștri de aici, cumva să luăm legătura cu căpitanii noștri. Sunați la unitățile militare, trebuie să luăm băieții noștri de aici. Și eu vreau acasă.
Soția soldatului: -Acolo sunt băieți buni, calmi?
Soldat rus: -Da, se comportă bine cu noi. Îți spun că mi-au făcut operație, voi fi bine.
Soția soldatului: -Să dea Dumnezeu. Eu mă voi ruga pentru voi, oameni. Toată viața vă voi fi recunoscătoare. Întoarceți-mi soțul, vă rog. El este un om bun, credeți-mă, este un om bun. Știam că pleci la exerciții, cine s-ar fi gândit că se va întâmpla așa ceva...
Soldat rus: -Din cauza idioților noștri aici suferă oamenii pașnici, mulți oameni nevinovați.
Soția soldatului: -În orice război oamenii pașnici au de suferit...
Soldat rus: -Ia te rog legătura cu toate soțiile soldaților noștri și spune-le ce se întâmplă.
Soția soldatului: -Sper din suflet că zilele acestea se va termina totul și că nu va mai fi război.
Soldat rus: -Toți sperăm asta.
Soția soldatului: -Spune-mi, ești bine. Nu te supără acolo?
Soldat rus: -Totul este bine, te voi mai suna când voi avea posibilitate. Nouă ni s-a spus cu totul altceva. Nu m-am așteptat la un asemenea comportament față de mine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News