Diagnosticul personalizat în cancer, la OncoGen, GRATUIT
Diagnosticul personalizat în cancer este o noutate pentru ţara noastră şi va fi stabilit gratuit, din acest an, pentru toţi pacienţii din zona de vest a ţării şi din Serbia, de medicii cercetători care lucrează în Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului (OncoGen) din Timişoara, în cadrul unui proiect transfrontalier în valoare de 12 milioane de euro câştigat de OncoGen cu parteneri din Serbia.
"În cadrul acestui proiect, biopsiile sau probele de sânge recoltate de la toţi pacienţii, din zonă, vor fi trimise la OncoGen. Noi stabilim diagnosticul şi în prezent pentru pacienţii Spitalului Judeţean Timişoara şi pentru celelalte centre oncologice din oraş care ne trimit probe, a declarat joi, pentru Agerpres, directorul OncoGen, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale, prof. dr. Virgil Păunescu.
Investigaţii sunt foarte scumpe, cea mai ieftină fiind evaluată la 3.000 de euro
Potrivit acestuia, există o categorie de pacienţi care se pretează la un astfel de diagnostic molecular, tratamentele standard, care se folosesc în oncologie, fiind eficiente, în general, la circa 70-80% dintre pacienţi. Tumora acestor pacienţi ar trebui să ajungă la noi, unde facem secvenţializarea tumorii, aflăm care sunt genele, între 1-20 de gene mutate, dăm diagnosticul la nivel de gene şi aparatul, pentru că are acces la bazele de date, ne dă, ca la antibiogramă, lista cu cele mai bune citostatice, în ordinea în care au efect, lista cu medicamentele care nu au efect, dar şi combinaţiile de medicamente are au cel mai bun efect, a explicat Virgil Păunescu.
[citeste si]
Eficienţa unui tratament bazat pe secvenţializare, cu medicamentele care se află pe piaţă, creşte cu până la 80%, fiind demonstrată de practica din străinătate, ceea ce reprezintă un câştig extraordinar pentru pacientul care primeşte un diagnostic molecular cu indicaţii personalizate, de unde oncologul alege şi stabileşte tratamentul. Cercetătorul timişean spune că astfel de investigaţii sunt foarte scumpe, cea mai ieftină fiind evaluată la 3.000 de euro şi, întrucât nu este decontată, rămâne inaccesibilă majorităţii pacienţilor, dar, la OncoGen, sunt gratuite.
Gratuitate
La OncoGen, pentru că (...) acest tip de diagnostic este încă în cercetare, este gratuit. Pentru a mări eficienţa aparatului în sine şi a tehnologiei, din aceşti bani transfrontalieri vrem să dezvoltăm un soft care să interpreteze mai bine decât softurile la care avem noi acces, pentru a avea cele mai bune indicaţii la sfârşitul diagnosticului. O astfel de secvenţializare, pe noi, acum, nu ne mai costă 3.000 de euro, ci circa 600 - 1.000 de euro, pe care nu-i plăteşte pacientul, ci din bugetul de cercetare. Noi trebuie să luăm probe de la pacient pentru cercetare, iar pacientul beneficiază de diagnostic, a detaliat dr. Virgil Păunescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News