Data publicării:

Diaconescu: Opoziţia vrea ruperea acordului cu FMI

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Cristian_Diaconescu
Cristian_Diaconescu

Opoziţia doreşte ruperea acordului dintre ţara noastră şi FMI şi tocmai de aceea prelungeşte rediscutarea în ceea ce priveşte reexaminarea Legii pensiilor, luată prin majoritatea pe care o deţine opoziţia, echivalează cu tergiversarea procesului legislativ de adoptare a legii modificate. "Vreau să spun foarte clar că intenţia politică este aceea de a pune Guvernul în situaţia de a nu-şi îndeplini condiţionalităţile cu Fondul Monetar Internaţional şi implicit de rupere a Acordului cu FMI", a afirmat Diaconescu, citat de Mediafax.

Preşedintele de onoare al UNPR a acuzat opoziţia că ar dori punerea sub semnul întrebării a relaţiei cu FMI pentru a genera o situaţie politică foarte complicată.  "Ca lucrurile să fie cât se poate de clare, nu problemele pensionarilor, nu aspectele legate de componenta socială dramatică sunt cele care pun în discuţie această chestiune, cât ideea de a pune Guvernul în imposibilitatea de a-şi îndeplini până la capăt obligaţiile asumate cu FMI, pentru a genera o stare de fapt foarte complicată în ceea ce priveşte relaţia cu instituţia financiară. Asta ca nimeni să nu-şi închipuie că poţi păcăli sau minţi pe oricine în ţara asta", a afirmat Diaconescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel