Data publicării:

Diaconescu a prezentat membrii "Guvernului OTV". Vezi pe cine ar fi propus

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Politica
WhatsApp
dan_diaconescu
dan_diaconescu

Dan Diaconescu, a vorbit, luni, la România TV, despre componența Guvernului pe care l-ar fi propus. Printre membrii s-ar fi numărat mai mulți prezentatori de la postul de televiziune OTV. O parte dintre ei au fost aleși parlamentari la alegerile din 9 decembrie. 

Diaconescu consideră că Executivul ar trebui format din câteva ministere: “Noi am făcut propunerea de Guvern pe zece posturi”, a completat el. Pentru Ministerul Economiei, Diaconescu l-ar fi propus pe Tudor Barbu, un politician şi ziarist român care a devenit reporter la TVR, după revoluţia din 1989. În prezent, găzduieşte o emisiune la OTV.

La Ministerul de Externe, Diaconescu a declarat că l-ar fi propus pe Horia Mocanu, la Ministerul de Interne pe Sorin Ovidiu Bălan, iar la “Cultură şi Învăţământ, Florin Condurăţeanu”. Patronul OTV a precizat că “am avea cultura şi învăţământul în acelaşi minister”, potrivit Adevărul. “În timp ce acum se divid ministere, noi am avea trei, patru ministere la un loc”, a conchis el.

Declaraţia lui Diaconescu vine în contextul în care noul Guvern va avea 26 de miniştri, în condiţiile în care în prezent are 20 de miniştri, iar anumite ministere vor fi divizate, precum Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel