DGJMB despre ridicarea jurnalistului german: A fost amendat
Jurnalistul german, aflat la protestul de miercuri seara din Piaţa Victoriei, a forţat dispozitivul de jandarmi aflat la trecerea de pietoni de pe Bulevardul Aviatorilor, ''motiv pentru care s-a procedat la ridicarea acestuia şi conducerea la Secţia de Poliţie unde a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 500 lei'', precizează Jandarmeria Bucureşti.
Potrivit sursei citate, deşi persoana respectivă a susţinut că este jurnalist, nu a făcut dovada cu un document oficial care să ateste această calitate. Purtarea, la vedere, a unui badge inscripţionat 'PRESS' nu reprezintă un act oficial, subliniază reprezentanţii DGJMB.
Jandarmeria Română sancţionează comportamentul necorespunzător pe care îl manifestă o persoană, indiferent de calitatea acesteia. Cel în cauză a forţat dispozitivul de jandarmi aflat la trecerea de pietoni de pe Bulevardul Aviatorilor, motiv pentru care s-a procedat la ridicarea acestuia şi conducerea la Secţia de Poliţie unde a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 500 lei. Pe de o parte, menţionăm că, deşi persoana respectivă a susţinut că este jurnalist, nu a făcut dovada cu un document oficial care să ateste această calitate. Purtarea, la vedere, a unui badge inscripţionat 'PRESS' nu reprezintă un act oficial. Pe de altă parte, reiterăm faptul că indiferent de calitatea profesională pe care o are orice persoană care participă la acest gen de evenimente publice trebuie să aibă un comportament adecvat şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine care se află în stradă pentru liniştea şi siguranţa tuturor cetăţenilor, se arată într-un comunicat.
Câte persoane au ajuns la Poliție
Jandarmeria mai precizează că, urmare a incidentelor înregistrate în cursul serii de miercuri, în zona Piaţa Victoriei, au fost conduse la Secţia de Poliţie 6 persoane, în vederea identificării acestora şi luării măsurilor legale. De asemenea, se menţionează că au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.500 lei, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News