Data publicării:

CULISE din familia Trump, făcute de nepoata președintelui SUA. Cartea pe care Casa Albă n-a vrut-o publicată

Autor: Alexandra Cheroiu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Mary Trump (55 de ani), nepoata președintelui american și psiholog de profesie, a descris relațiile ”disfuncționale” din cadrul familiei Trump în recenta sa carte care s-a vândut în 950.000 de exemplare în prima zi de la lansare.

Cartea ”Prea mult și niciodată suficient: modul în care familia mea a creat cel mai periculos om din lume”, lansată marți, prezintă un portret al președintelui și încearcă să explice trăsăturile sale cele mai distructive ca rezultat al unei educații disfuncționale ale unui tată dominator.

Fiica fratelui mai mare a preşedintelui american descrie relația pe care bunicul ei, Fred Trump, un dezvoltator imobiliar „sociopat“ a avut-o cu fiii săi: Fred Trump Jr. și Donald Trump. Potrivit ei, primul a fost fragilizat de presiunile tatălui său de a-l urma în afaceri, devenind alcoolic, în timp ce Trump a preluat comportamentele tatălui şi a dezvoltat mai departe afacerile familei, arată Adevărul.

Educația nesănătoasă oferită de tată

 

Se pare că bunicul său îl umilea pe fiul său cel mare pentru că nu era suficient de „Killer“, iar Donald s-a temut să nu aibă aceeași soartă și a încercat să se ridice la standardele tatălui. ”El a scurtcircuitat capacitatea lui Donald de a dezvolta și experimenta întregul spectru de emoții umane. Limitând accesul lui Donald la propriile sale sentimente și făcând ca multe dintre ele să fie inacceptabile, Fred a parvenit percepția fiului său despre lume și i-a deteriorat capacitatea de a trăi în ea“, scrie Mary Trump. Mary mai spune că tendințele misogine alea președintelui SUA au drept cauză că Trump a primit prea puțin de la mama sa, gospodăria fiind împărțită pe linii stricte de sex. ”Era clar că Fred și soția nu au fost niciodată parteneri. Fetele erau responsabilitatea ei, băieții ai lui”, se mai arată în carte.

Cartea tratează și căderea tatălui ei, Fred Trump Jr, care a murit în 1981 și al cărui declin în depresie și alcoolism a fost întâmpinat cu aparent dezinteres de membrii familiei. Ea susține că această cultură a cruzimii continuă să se manifeste prin abordarea președintelui Donald Trump.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel