Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Dezbatere coronițe. Studentă, răspuns pentru o profesoară care nu înțelege "supărarea" oamenilor: Părinții transformă competiţia copiilor în invidie
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Carlos Ruiz)
După dezbaterea de zilele acestea privind coronițele pe care premianții le primesc la final de an școlar, o profesoară și-a exprimat nedumerirea față de subiect și a primit, imediat, o reacție din partea unei studente.
"Eu nu prea înțeleg supărarea de zilele astea împotriva coroniței. Vă rog, îmi explicați și mie? Este vorba de coronița în sine sau de simbolul ei? Pentru că, până la urmă, în viață, performanța se premiază într-un fel sau altul. Când elevii noștri iau premii la olimpiadele internaționale primesc medalii, nu? Nu sunt tot un fel de coronițe? Și nu sunt alții acolo care nu iau premii? Nu se simt aiurea că ei nu iau? Și nu numai la școală e așa. Dacă merg 10 oamenii la interviu pentru un job, doar unul va fi ales. Asta nu e o competiție? Ceilalți 9 nu vor fi triști mai ales că pe parcursul școlii au fost egali cu ceilalți? Sunt atâtea și atâtea premii și concursuri peste tot în lume și toate răsplătesc valoarea. O lume întreagă se uită la ele și nimeni nu se supără că unii sunt premiați și alții nu", a scris o profesoară pe Facebook.
Mesajul acesteia nu a rămas, însă, fără reacție. O studentă i-a răspuns și a punctat mai multe aspecte importante.
"Părinții transformă competiţia copiilor în invidie"
"Doamna profesoară, eu o să vorbesc din perspectiva unui copil care a luat coroniţă pe tot parcursul şcolii generale. Niciodată în viaţa mea nu m-am crezut superioară celor care nu au luat, ci doar m-am simţit apreciată pentru efortul pe care l-am depus. Competiţia este bună, în limite normale. Am învăţat pentru mine, în primul rând, pentru că doream să ştiu, să am cultură generală. Am învăţat ce înseamnă competiţia, pe care o întâlnim peste tot, fie că ne place sau nu. Cei care eram premianţi îi ambiţionam şi pe cei din jur şi îi ajutăm pe cei care aveau un alt ritm.
Aşadar, problema nu este reprezentată de coroniţe şi de aprecierea celor care depun efort să fie buni, ci de mentalităţile părinţilor, în primul rând, care transformă competiţia noastră, a copiilor, în invidie “Iulia de ce e a luat 10 şi tu nu?”. Cei 7 ani de acasă lipsesc cu desăvârşire şi vă spun asta din perspectiva cuiva care lucrează cu mulţi oameni, de toate vârstele. Bineînţeles, problema este şi la “profesorii” aceia care fac diferenţe între elevi, care nu explică pentru toţi, în mod egal. Am trecut şi prin umilinţă în liceu şi am avut parte de profesori care m-au marcat într-un sens negativ. Dar am avut parte şi de mulţi profesori extraordinari.
"Elevii români fac performanţe în ciuda unui sistem care nu-i ajută"
Problemele sistemului de învăţământ sunt altele, nu coroniţele. Abandonul şcolar şi analfabetismul funcţional nu sunt datorate coroniţelor. Lipsa de educaţie (cei 7 ani de acasă) nu este datorată coroniţelor. Sunt de acord că în alte ţări există alt sistem, însă şi noi trebuie să fim deschişi acelui sistem. Şi cu toate relele sistemului de învăţământ din România, elevii noştri sunt premiaţi la olimpiade de matematică, suntem recunoscuţi la facultăţi de prestigiu din străinătate şi doriţi acolo. Trebuie să privim şi partea asta. Elevii români fac performanţe deosebite în ciuda unui sistem care nu-i ajută. Oare asta nu merită premiat şi aplaudat?", a scris o studentă.
"Fiecare sfârșit de an școlar îi împarte pe copii în mai multe tabere"
Și medicul Egri Eduard a avut ceva de spus, la sfârșitul anului școlar, vizavi de e acest subiect dezbătut în ultimele zile.
"Fiecare sfârșit de an școlar îi împarte pe copii în mai multe tabere, unii foarte deștepți cu coroniță, alții doar deștepți cu diplomă și fără coroniță iar alții mai putin deștepți. Trist! Îmi amintesc în copilărie, cred că eram prin clasa a 3 a când după marile festivități din careul școlii, toți îmbrăcați în pionierii patriei, m-am trezit la poartă cu un vecin de aceiași vârstă cu mine sunând furibund la sonerie ca să îmi arate diploma cu premiu I, probabil părinții l-au trimis și săracul copil a trebuit să facă un tur de forță pe toată strada și să îi anunțe pe ceilalți copii de marea realizare dar bineînțeles acest gest avea rolul, inclusiv, de a umili copiii care nici măcar o mențiune nu dețineau, eu măcar luasem premiul III, eram evident mai prost ca el, dar totuși aveam o hârtie care chiar dacă atesta acest lucru, culmea scria pe ea premiu.
După povestea respectivă premiile nu mi s-au mai părut importante și nici nu m-au mai interesat vreodată deoarece nu credeam că mai au vreo legătură cu noi copiii ci doar cu adulții. Acum e mai simplu cu aceste anunțuri pe mediile de socializare, nu mai faci nici un efort, doar un simplu click și gata, anunți o rețea întreagă”, a scris, pe contul de Facebook, medicul specialist de medicină de familie Egri Eduard.
"Tot din acele vremuri, îmi amintesc de învățătoarea noastră mai în vârstă avea obiceiul să "rezerve" premiile întâi unor copii la a căror părinți aveau o anume poziție socială și probabil generau anumite beneficii. În fine, ălea erau vremurile și profesorii se descurcau cum puteau.
În concluzie, dragi copii, adevăratul și cel mai mare premiu este că ați terminat încă un an școlar, iar pentru mine toți sunteți premianți și vă felicit! Să aveți o vacanță plăcută!”, a conchis medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
