Dezbatere Angela Merkel-Martin Schulz. Opoziția, critici dure, ''lipsită de viață''
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Partidele de opoziție din Germania au criticat-o pe Angela Merkel (conservatoare),  dar și pe principalul ei contracandidat, social-democratul Martin Schulz, pentru că nu au reușit să discute despre subiecte de substanță la singura dezbatere televizată din campania pentru alegerile generale prevăzute pentru 24 septembrie, făcând astfel jocul populiștilor de dreapta, relatează agenția DPA.

Aflat mult în urmă în cursa pentru a deveni cancelarul Germaniei, Schulz, liderul Partidului Social-Democrat (SPD), nu a reușit să diferențieze pozițiile sale politice de cele ale Uniunii Creștin-Democrate (CDU, de centru-dreapta), formațiunea cancelarului Merkel, în cadrul dezbaterii televizate ce a avut loc duminică.

Între timp, dna Merkel și-a apărat politicile, spunând că deciziile sale de a deschide granițele Germaniei pentru mii de refugiați în septembrie 2015 și de a încheia un acord cu Turcia pentru oprirea afluxului de migranți au fost absolut corecte.

Cu toate că un sondaj de opinie a arătat că dna Merkel a câștigat dezbaterea cu un scor strâns, o reprezentantă a Partidului Stângii (Die Linke, de opoziție), Katja Kipping, a afirmat că adevărații câștigători sunt populiștii de dreapta și capitaliștii. Subiectele care îi preocupă într-adevăr pe oameni abia au fost menționate, a precizat dna Kipping.

[citeste si]

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD), care mizează pe o platformă antiimigrație și naționalistă, este creditat în prezent în sondaje cu circa 8 % din intențiile de vot, ceea ce înseamnă că este aproape sigur că va intra în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal) pentru prima dată după alegerile din septembrie.

La rândul său, Christian Lindner, șeful Partidului Liber-Democrat (liberal, pro-business), a afirmat că Angela Merkel și Martin Schulz au evitat o confruntare totală, deoarece s-ar putea ca partidele lor să formeze din nou o mare coaliție după alegeri.

Dezbaterea a amintit de un vechi cuplu de căsătoriți care se mai ceartă din când în când, dar amândoi știu că trebuie să se înțeleagă în viitor, a declarat Lindner pentru DPA.

Un expert în domeniul media, Bern Gaebler, a criticat formatul dezbaterii, care nu oferă posibilitatea unui public în platou. Dezbaterea a fost fără viață și lipsită de surprize. A fost mai mult un slalom paralel decât o dezbatere reală, a afirmat Gaebler. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel