Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a menţionat că social-democraţii au depus mai multe iniţiative legislative în Parlament care se referă atât la plafonarea preţurilor, cât şi la sprijinirea consumatorului vulnerabil şi a IMM-urilor. 'Sunt deja foarte multe relatări în mass-media şi nu numai, care arată că preţurile au crescut extraordinar de mult şi că este o provocare pentru majoritatea românilor să treacă această iarnă în ceea ce priveşte preţul la gaze, la energie electrică şi la lemnele de foc. PSD a venit cu un set de propuneri ţinând cont şi de conjunctura europeană. Avem demersuri făcute prin europarlamentarii noştri la Comisia Europeană pentru a găsi nişte măsuri care să ţină de legislaţia europeană, astfel încât preţurile la gaze şi la energie electrică să scadă. (...) Avem un proiect legat de plafonare, pentru că este o măsură temporară care poate să dea siguranţă cetăţenilor români că vor avea posibilitatea să treacă această iarnă. Având un preţ fix la gaze şi la energie predictibil, nu mai introducem acea stare de tensiune în societate să fim cu toţii cu ochii pe factură. (...) A treia propunere legislativă am depus-o astăzi în Parlament, va sprijini întreprinderile mici şi mijlocii să facă şi ele faţă acestui val de scumpiri', a spus Oprea.
El a adăugat că PSD a urgentat aprobarea legii consumatorului vulnerabil, la care a contribuit cu două amendamente: legea să se aplice de la 1 noiembrie şi alocaţia pentru lemne de foc să crească de la 80 de lei la 320 de lei.
Deputatul USR PLUS Cristina Prună, vicepreşedinte în Comisia pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, a menţionat că trebuie luate măsuri imediate pentru ca atât consumatorii casnici, cât şi industria şi IMM-urile să nu resimtă impactul creşterii facturilor.
'Intervenţia trebuie să se întâmple la nivelul Guvernului, pentru ca ea să fie imediată. (...) Între compensare şi plafonare, eu cred că Guvernul ar trebui să aleagă. Din punctul meu de vedere, dacă ne uităm să le aplicăm pe amândouă, cred că acest lucru nu ar face decât să dea piaţa peste cap. Noi aici am avut de-a lungul timpului o poziţie foarte clară - dacă vrem să vedem un impact imediat şi la nivelul celor care muncesc, dar şi la nivelul IMM- urilor şi al industriei, măsurile trebuie să fie unele de tip fiscal. Dacă vorbim de salariaţi, putem să ne uităm la o reducere a fiscalităţii pe salarii, a taxelor pe salarii (...) şi atunci oamenii ar putea să îşi acopere aceste creşteri de facturi. De cealaltă parte, dacă ne uităm la IMM-uri, putem să ne uităm la o reducere a acestei diferenţe de factură a energiei, o compensare a lor, prin măsuri fiscale. Putem să ne uităm la un credit fiscal pe care să îl dăm IMM-urilor sau industriei, astfel încât să nu vedem pe lanţ aceste creşteri de preţuri', a afirmat Prună.
Deputatul UDMR Bende Sandor, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, a susţinut că trebuie intervenit rapid pentru sprijinirea consumatorilor care au fost luaţi prin suprindere de creşterea preţurilor la energie şi la gaze. 'Din păcate, am ajuns aici, preţurile la energie au crescut foarte-foarte mult şi poziţia UDMR este că trebuie să venim cu un sprijin pentru consumatorii care au fost luaţi prin suprindere de creşterea acestor preţuri şi trebuie făcută o intervenţie rapidă. O intervenţie poate să vină din partea Guvernului şi asta în zona compensării. În cadrul plafonării, acolo s-a mai discutat, s-a explicat, preţul energiei este format din mai multe componente, sunt componente fixe. Ce vom plafona? Preţul de producţie? Plafonăm preţul de producţie, dar ce facem cu importul, pentru că România importă aproximativ zilnic, în medie, 10, 15, chiar 20%, în unele cazuri, din necesarul de energie electrică. Eu nu cred că reuşim să plafonăm şi importul. Pe termen scurt rămâne această posibilitate de compensare, pe care eu cred că guvernanţii o vor avea în vedere. Singura soluţie pe care o văd eu viabilă în momentul de fată este compensarea', a afirmat deputatul UDMR.
Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a apreciat că politicile la nivel european 'trebuie să aibă în vedere şi reducerea sărăciei energetice'. 'Trebuie să fim corecţi şi să spunem că o bună parte din creşterea preţului la electricitate este legat şi de eforturile şi direcţia strategică la nivelul UE de decarbonizare, tot ceea ce înseamnă pactul verde european, creşterea costului certificatelor verzi care în final s-a regăsit şi într-o creştere a preţurilor la electricitate. Preţul crescut la gaze are în România cu totul alte cauze, mai degrabă de decizii naţionale, de context regional, de felul în care Rusia şi Gazprom folosesc o anumită situaţie. UE este foarte hotărâtă să meargă pe direcţia decarbonizării, iar din acest punct de vedere trebuie să ne aşteptăm în anii următori ca preţurile la energie să nu fie unele mici sau să nu scadă. (...) Vor fi programe pentru a putea instala la consumatorii casnici anumite surse de energie nepoluantă. Comisia Europeană poate da un acord, pe o perioadă limitată, pentru anumite măsuri ale unor ţări membre care pun o pauză situaţiei de liberalizare în domeniul energiei. Sunt anumite ţări europene care au luat decizia să facă o plafonare la preţuri în domeniul energiei, o plafonare tranzitorie pe o perioadă definită', a spus Buşoi.
Dezbaterea s-a intitulat 'Plafonare versus compensare. Soluţia salvatoare pentru tema momentului: facturile la energie şi gaze naturale' şi a fost organizată de DC News Media Group.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană