O mulțime de elevi din zonele rurale sunt obligați să învețe în condiții greu de imaginat. Toaletele insalubre din fundul curții sau lipsa apei potabile sunt doar câteva dintre problemele pe care cei mici trebuie să le înfrunte. Jurnaliștii RealitateaPlus au difuzat un material dintr-o școală din satul Biceștii de Jos, județul Vrancea. Acolo copiii nu au nici măcar apă pentru a se spăla pe mâini. Trebuie să meargă la toaleta din curte, iar apoi să revină în școală pentru a se spăla pe mâini. Nu există săpun, nu există dezinfectant, nu există apă. Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, a răbufnit atunci când a văzut imaginile.
"Stau și mă întreb Direcția pentru Sănătate Publică în acest context pandemic cum e posibil să dea autorizații unor astfel de unități de învățământ. Trebuiau să asigure minimum necesar. Nu cumva DSP e complice cu acel primar? Acest lucru se întâmplă la nivel național. Ne-am săturat de această situație, ne-am săturat să facem apeluri. Aceste școli de 30 de ani sunt în aceste condiții. Acești oameni sunt nesimțiți. Sunt sătul. Mă gândesc, au acasă acești primari la fel toaleta în fundul curții fără apă. Aș muta copii în primărie și pe ei în corpul școlii.", a spus Iulian Cristache în direct la RealitateaPlus.
Medicul Carmen Dorobăț avertizează că această situație este foarte periculoasă pentru copii mai ales acum când igiena este o măsură importantă pentru prevenirea infectărilor cu coronavirus.
"Imaginile astea par să nu facă parte din lumea reală a acestui moment dintr-o Românie care face parte dintr-o comunitate europeană. DSP, prin specialiștii epidemiologi, ar trebui să meargă pas cu pas în fiecare județ și să verifice ce se întâmplă în astfel de școli unde într-adevăr a desfășura activitatea didactică în aceste condiții de pandemie este greu de imaginat. ", a declarat Carmen Dorobăț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță