Data publicării:
Dezamăgirea unui turist german care a urcat pe Transfăgărășan
Străini din întreaga Europă sunt atrași ca un magnet de frumusețea munților din România. Însă Transfăgărășanul și Bâlea Lac sunt un adevărat brand de țară, mii de turiști profitând de cele cinci luni cât drumul care duce la peste două mii de metri altitudine este deschis. Din păcate, frumusețea de neegalat a peisajului montan suferă din cauza gunoielor, fapt sesizat și de un turist german, care a ținut să puncteze: "mă scuzați că zic asta, dar e plin de idioți în jur care nici măcar nu apreciază ce au".
"Ce nu îmi place e că am urcat un pic mai sus să fac niște poze și poți găsi o grămadă de gunoaie lăsate. Ăsta e un lucru trist! Din păcate unii se gândesc că oricum nu vor mai reveni aici. Și mă scuzați că zic asta, dar e plin de idioți în jur care nici măcar nu apreciază ce au", a declarat pentru stirileprotv.ro, Richie, un turist din Germania.
Lipsa coșurilor de gunoi, dar și a personalului care să le golească reprezintă probleme grave. Pentru păstrarea curățeniei, comercianți și cabanierii au un contract cu o firmă de salubrizare din orașul Victoria, Brașov. Chiar dacă sunt zeci de pubele, acestea devin într-adevăr neîncăpătoare în zilele supraaglomerate, la Bâlea.
Transfăgărășanul rămâne deschis până la întâi noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News