Detenţie, măsuri alternative. Birchall: Schimbare structurală în aplicarea şi individualizarea pedepselor
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a participat, în zilele de 18 şi 19 iulie, la lucrările reuniunii informale a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Helsinki, prilej cu care demnitarul român a subliniat că România acordă, în ultimii ani, o atenţie din ce în ce mai mare măsurilor alternative la detenţie, acestea putând fi "soluţii viabile pentru dezvoltarea cooperării judiciare în materie penală".
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Justiţiei, în cadrul reuniunii, prima organizată de Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE, au fost dezbătute teme de interes precum consolidarea statului de drept - independenţa, calitatea şi eficienţa sistemelor naţionale de justiţie şi importanţa unui proces echitabil, precum şi detenţia şi alternativele la aceasta în contextul cooperării judiciare în materie penală.
"Doresc să salut, în primul rând faptul că, în domeniul cooperării judiciare în materie penală, Preşedinţia finlandeză va continua discuţiile iniţiate de Preşedinţia română, privind calea de urmat în această materie. În acest sens, dezbaterea este pe deplin complementară aspectelor abordate în ultimele şase luni şi reflectate în Raportul pe care Preşedinţia română l-a prezentat la Consiliul JAI, în data de 6 iunie 2019", a declarat Ana Birchall, conform sursei citate.
Cu ocazia dezbaterii referitoare la viitorul justiţiei şi consolidarea statului de drept din cadrul reuniunii JAI, Ana Birchall a arătat că necesitatea explorării, în continuare, a modalităţilor de consolidare pe mai departe a ariei JAI, ţinând cont de aşteptările cetăţenilor europeni, ca şi de provocările contemporane ale construcţiei europene.
România acordă, în ultimii ani, o atenţie din ce în ce mai mare măsurilor alternative la detenţie
"În sesiunea dedicată detenţiei şi alternativelor la aceasta, ministrul Ana Birchall a subliniat că România acordă, în ultimii ani, o atenţie din ce în ce mai mare măsurilor alternative la detenţie, acestea putând fi soluţii viabile pentru dezvoltarea cooperării judiciare în materie penală. Ministrul român a evidenţiat că practicienii trebuie să fie pregătiţi pentru o schimbare structurală în aplicarea şi individualizarea pedepselor, rolul formării judiciare, inclusiv prin Reţeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) fiind deosebit de important. Totodată, deopotrivă important este rolul Eurojust şi al Reţelei Judiciare Europene în materie penală, prin asistenţa acordată autorităţilor naţionale", se mai arată în comunicat.
Birchall a mai evidenţiat că UE joacă un rol foarte important în schimbul de bune practici privind detenţia şi alternativele la aceasta, "pe două linii directoare majore: consolidarea sistemelor de probaţiune din statele membre şi a cooperării dintre acestea, respectiv concentrarea eforturilor astfel încât acţiunile viitoare ale Uniunii Europene în domeniul executării pedepselor să joace un rol în asigurarea unor standarde echivalente privind penitenciarele pentru buna funcţionare a instrumentelor de recunoaştere reciprocă".
În marja Consiliului JAI, ministrul Ana Birchall a avut o serie de întrevederi bilaterale cu Ferd Grapperhaus, ministrul Justiţiei şi Securităţii din Regatul Ţărilor de Jos, cu Juan Fernando Lopez Aguilar, preşedintele Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European, şi cu Vera Jourova, comisar european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie, întrevederi în cadrul cărora au fost abordate aspecte legate de cooperarea judiciară şi consolidarea dialogului în domeniul justiţiei, adaugă sursa menţionată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News