Despre un alt Diaconescu. ION
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Articolul de faţă  a fost publicat în ziarul DeCe News în data de 4 octombrie 2011. În semn de omagiu in memoriam Ion Diaconescu republicăm articolul integral.

I-am auzit deunăzi pe colegii mei de breaslă argumentând abundența de Ceaușești pe micul ecran așa: “generația noastră nu știe nimic despre Ceaușescu și află acum de la talk show-ul nostru”.

oana-stanciulescuÎn această frază sunt mai multe probleme, dar mă limitez să vorbesc despre una singură.

Dacă dezbaterile de la televizor au drept criteriu completarea cunoștințelor generației tinere, pun și eu o întrebare – dragi telespectatori de până la 30 de ani( cei invocați de colegii mei), cine este Ion Diaconescu?

Nu, n-am greșit, nu-l cheamă Dan Diaconescu. Am pronunțat bine – Ion Diaconescu? Cine este? Și de ce nu se fac talk show-uri și despre el?

Este mai atractiv să fi fost tovarăși sau securiști, decât anticomunist și deținut politic?

Este mai educativ să vorbești despre amantlâcul tovarășilor decât despre cum este să lupți, să te sacrifici, până la dezintegrare fizică, pentru principii, idealuri. Și pentru democrație.

Pentru că Ion Diaconescu, nu, nu Dan Diaconescu, ION, s-a luptat și a suferit ca România să redevină o țară democratică.

Dragi tineri care, presupun unii, vă completați cunoștințele la TV, vă rog să-mi permiteți să vă spun doar câteva lucruri despre cine este Ion Diaconescu, iar apoi să decideți voi dacă merită sau nu un talk show.

Așadar, Ion Diaconescu, acum în vârstă de 94 de ani, este nepotul lui Ion Mihalache, a fost, după 1990 președintele Camerei deputaților și președintele PNTCD.

În cei 17 ani de temniță, Ion Diaconescu a trecut prin cele mai cumplite pușcării, de la Aiud, până la Râmnicu Sărat. Dar nu s-a aplecat niciodată în fața torturilor.

Într-un interviu pe care i l-am luat cu ani în urmă (când aceste articole erau apreciate) mi-a spus că el a fost printre cei care s-au încăpățânat să reziste chiar dacă ordinul în temniță era să fie exterminați cât mai rapid.

“În 53, după ce a murit Maniu, au început să introducă o nouă politică. Au mai rărit-o cu bătăile și au pus accent pe suferințe psihice, ca să te destrame…În 57 au repopulat Rîmnicu Sărat și ne-au pus câte unu în celulă. Printre ei Mihalache, Ilie Lazăr, și foștii miniștri antoneștieni, Coposu, Bărbuș. La Rîmnicu Sărat erau reguli noi – de la 5 dimineața până la 10 seara nu aveam voie să mai atingem patul și să dormim. 6 ani de zile am stat în aceste condiții”.

Ion Diaconescu mi-a spus că i s-a întipărit în minte pentru totdeauna regimul de teroare de la Rîmnicu Sărat, realizat îndeosebi printr-o inimaginabilă izolare. Ca să reziste, au fost nevoiți să recurgă la cele mai năstrușnice metode de comunicare. Cea mai bună s-a dovedit a fi Morse tușit în franceză( ați citit bine!).

“Vorbeam cu vecinii prin Morse, dar la un moment dat s-au prins gardienii. Nu știu cine a avut o idee teribilă – să se ajungă la Morse tușit. Adică, atunci cînd ieșeai în curte, la aer, puteai să cumunici dacă tușeai.Nu aveai voie să faci mai nimic, să te miști, să te uiți, dar să tușești aveai. Toți erau tuberculoși, tușeau oamenii, ce să facă. Pentru cei care s-au prins în horă, le-a ajutat moral enorm de mult. A mers Morse tușit câțiva ani, dar cu două luni înainte de a pleca s-au prins. Ovidiu Borcea a reușit să dea alarma că suntem supravegheați, dar a făcut-o în franțuzește. Adică Morse tușit în franțuzește. Securistul adus special să descifreze ce vorbim nu știa franceză, așa că nu a reușit să afle decât că noi comunicam. Fusese adus ca să descopere ce puneam la cale, dar noi ce puteam să spunem, doar cine a mai murit, ce s-a mai întâmplat. Bunăoară, așa am aflat cine e președinte în America”.

Sunt multe de spus, de citit, de aflat despre un om a cărui viață poate fi rezumată așa – Ion Diaconescu, onoare și suferință.

Ce ziceţi, n-ar merge un talk show?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel