Despre îngrijorări în procesul de creștere a copiilor. Georgeta Pânișoară: „De la un an la altul…” - Video
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
Prof. univ. dr. Georgeta Pânișoară, specialist în parenting, a vorbit în cadrul emisiunii De Ce Citim, despre volumul pe care l-a coordonat „Parenting de la A la Z”, apărut anul acesta la Editura Polirom, în colecția Psihologia copilului și parenting.   

„Să avem speranța, atunci când suntem stresați că cine știe ce se întâmplă cu copiii noștri, că de la an la an copilul poate crește, psihologic vorbind, nu doar fizic și că se poate schimba și că vor fi schimbări și să nu fim extrem de rigizi și de anxioși dacă în momentul acesta nu stau lucrurile atât de bine, dacă facem cam ce trebuie și respectăm niște principii aproape de știință, aș zice că lucrurile vor fi bine cât de cât. ”

„Contează concepția de viață a părintelui”

„Contează educația și cum ați reușit să introduceți în sistemul de valori modul în care vreți să vă comportați cu copiii dumneavoastră. Contează personalitatea părinților, mediul mai mult sau mai puțin rigid (și mediul școlar și cel familial) dar contează în primul rând concepția de viață a părintelui”, a subliniat Georgeta Pânișoară.

Video

Notă

Parenting = educarea și creșterea copiilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel