Despre creierul femeii și alți demoni, dezbatere la MNLR
Muzeul Național al Literaturii Române invită mânie, 22 ianuarie, începând cu ora 19.00, în cadrul Serilor de Non-Ficțiune, la o dezbatere pornind de la volumul „Despre creierul femeii şi alţi demoni”, o antologie de texte publicistice semnate de Sofia Nădejde, carte apărută în anul 2019, la Editura Paralela 45, sub îngrijirea Mariei Cernat și Adinei Mocanu (editoare).
„Începuturile feminismului românesc din veacul al XIX-lea sunt fascinante prin diversitatea vocilor și temelor abordate și extrem de interesante pentru înțelegerea dinamicilor și rezistențelor politice, sociale, culturale sau economice ale vremii. Din păcate, cu câteva excepții, puține studii s-au oprit asupra acestei teme. Sofia Nădejde este una din pionierele feminismului autohton. Bogăția impresionantă a scrierilor și activității sale constituie o sursă importantă pentru toate cercetările care explorează acest secol.
Maria Cernat și Adina Mocanu ne oferă astfel un volum foarte prețios: pe lângă un studiu introductiv care retrasează contextul epocii și reconstituie traiectoria și activitatea Sofiei Nădejde, autoarele regrupează tematic articolele publicate pe teme legate de «chestiunea femenină», cum se numea pe atunci tematica legată de drepturile și statutul femeilor. Munca de regrupare și republicare a zecilor de articole ale uneia dintre primele feministe române este extrem de utilă și generoasă, căci le oferă un instrument excelent celor care se vor apleca asupra subiectului de acum înainte." (Ionela Băluță) Invitate: Oana Băluță, Maria Cernat și Elena Vlădăreanu, moderator: Vasile Ernu, arată MNLR într-o postare pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News