Mi-a scris un ziarist din Germania pe care l-am cunoscut cu ani în urmă în SUA. Așa, din senin, după o pauză de vreo zece ani (mă avea în continuare pe lista de contacte din timpul evenimentului din America). Cu surprindere am constatat că îl interesau în mare măsură următoarele: cât de stabilă va fi România, in opinia mea, dacă în Ucraina apar evenimente decisive și tendințe centrifuge de separare a unei părți din teritoriu?

Întrevad în această situație o posibilă unire a Republicii Moldova cu România, ca parte a unui scenariu de extindere a influenței UE în Est?

În situația  în care s-ar putea întâmpla așa ceva, ce efecte ar putea genera șocul absorbției unei populații fără o solidă cultură democratică?

 Nu e lipsit de importanță contextul în care apare așa brusc interesul pentru România din partea unor cercuri media germane. Nu a trecut mult timp de când președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, s-a răzgândit și nu a mai semnat un important acord cu UE. Ceea ce s-a întamplat acolo știe toată lumea: manifestații gigant și o instabilitate din ce în ce mai accentuată. Din această perspectivă, prima întrebare a jurnalistului nu mi se pare fără sens. La urma urmei suntem cei care avem de ținut în siguranță granița de est a Uniunii și evenimentele de la Kiev pot genera temeri și preocupări.

 A doua întrebare trimite însă la un scenariu ce multora le-ar putea părea ficțiune dar nu prea e în firea nemților să trateze subiecte neserioase.Așa că, pâna să-i răspund colegului de breasla, sunt mai interesat să înțeleg eu ce mecanisme mai puțin cunoscute generează astfel de preocupări.

 Am văzut cu toții că oficialii români încep să facă vizite dese la Chișinău. L-am văzut pe Băsescu vorbind la TV despre unire, într-un anumit context. Acum niște nemți se interesează de o chestiune care ar putea pune la un moment dat și sub o anumită formă niște granițe în discuție, așa că nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva ești o piesă mică într-un scenariu mult mai mare de reconfigurare a zonei.

 Are România de jucat aici un rol? Dacă da, care este raportul beneficii/costuri?

În ipoteza pur teoretică de unire cu Republica Moldova ar rezulta o țară cam mare din punct de vedere geografic, mai greu de guvernat, ținând cont de slaba noastră capacitate administrativă, așa că nu poți să nu te întrebi cu ce consecințe s-ar putea întâmpla asta? Apoi sunt rare momentele în istorie în care am câștigat în urma unui context ceva fără să pierdem altceva. În exercitiul ăsta teoretic ce am pierde și nu știm încă? Dar regionalizarea? Regionalizarea asta ar slăbi România din perspectiva scenariului de care vorbea neamțul sau ar întari-o?

Șocul absorbției unei populații fără o solidă cultură democratică de care era interesat jurnalistul neamț, suprapus peste efectele regionalizării, ar putea genera tendințe centrifuge chiar în România?

 Mă gândeam să-i răspund cu tot atâtea întrebări, dar dincolo de ceea ce cred eu e bine că am primit pe această cale niște indicii despre ceea ce s-ar putea întampla sau presupun unii că ar putea avea loc în această parte a lumii. Cât de pregătiți suntem oare? Sau e ca în jocurile alea din copilarie ...cine nu e gata, îl iau cu lopata?

 PS

 Despre posibila destrămare a Ucrainei, după refuzul lui Ianukovici de a semna acel tratat cu UE, a vorbit cu argumente Mircea Druc, fost prim ministru al Republicii Moldova. Iată deci că nu numai neamțul meu avea în cap scenariul ăsta....

„Rusia își apără interesele ei. Din punctul meu personal de vedere, situația este atât de gravă, încât România noastră și Basarabia noastră sunt așa, printre altele, un capitol mic, acolo”, aprecia de curand fostul demnitar într-o emisiune TV.

Pe scurt lucrurile ar sta cam așa: fără Ucraina pica proiectul rusesc Eurasia ce are ca etapă obligatorie uniunea vamala Rusia-Belarus -Ucraina, așa că e lesne de înțeles până unde poate merge bătălia, având în vedere miza uriașă.

       

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News