Data publicării:

Desființare Secție Specială. Varujan Vosganian avertizează PNL: "Să ne spună dacă mai e valabil"

Autor: Dan Carp | Categorie: Politica
WhatsApp
Vosganian FOTO AGERPRES
Vosganian FOTO AGERPRES

Vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian, reamintește Executivului că una dintre condițiile ALDE și acceptate de PNL pentru susținerea Guvernului Orban a fost aceea că situația Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) se rezolvă prin dezbatere parlamentară, nu OUG sau asumare.

"Una dintre condițiile puse de ALDE și acceptate de PNL pentru susținerea Guvernului Orban a fost aceea că chestiunea privind Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) se rezolvă prin dezbatere parlamentară și nu prin OUG sau asumarea răspunderii", scrie, pe Facebook, vicepreşedintele ALDE.

Varujan Vosganian subliniază că la punctul 3, Acordului politic dintre ALDE și PNL prevedea următoarele: „Modificarea legislației în domeniul Justiției se va face numai prin dezbatere și aprobare parlamentară.”

"Așadar, înainte de a decide în privința SIIJ, Guvernul trebuie să ne spună dacă Acordul politic dintre ALDE și PNL mai rămâne valabil", conchide vicepreședintele ALDE.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că propunerea făcută de ministrul Justiției Cătălin Predoiu, prin memorandumul care recomandă soluția desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ), este una corectă. Măsură se află și în programul de guvernare, a punctat liderul de la Palatul Victoria, relatează Mediafax. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel