Desertul Ișler, pe cale să ajungă prăjitura – emblemă a orașului Brașov
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
FOTO: Pexels
FOTO: Pexels
Ișlerul, care poate fi fi regăsit în 15 restaurante, brutării și cafenele din Brașov, în tot felul de forme și dimensiuni, este pe cale să ajungă prăjitura – emblemă a orașului.

În spatele rețetei, care are la bază împreunarea a doi biscuiți, cu ajutorul unei creme de ciocolată, se află o istorie veche și captivantă. 

Bucătarii unui restaurant din centrul Brașovului pregătesc desertul cu o zi înainte ca acesta să fie servit clienților.

„Nu uităm de nuca prăjită în prealabil, combinată cu zahăr, cu arome de vanilie, de rom. Apoi crema cu care practic lipim cele două bucăți este cremă fină de ciocolată și să nu uităm glazura, la fel, o glazură fină de ciocolată”, spune Dorina Munteanu, reprezentantul restaurantului, pentru Brașov.net.

Desertul cu origini austro-ungare a fost adaptat și îmbunătățit în timp. Turiștii pot să facă chiar și turul restaurantelor, brutăriilor și cafenelelor care servesc ișler.

Ișlerul a fost promovat pentru prima dată în Brașov, în urmă cu doi ani, potrivit sursei citate.

„Ișlerul a rămas la noi în meniu ca un desert emblemă. Noi îl facem după o rețetă a unei vecine, din copilăria mea, care era pasionată de dulciuri. Este un ișler clasic, cu glazură de ciocolată. Este deja o emblemă a Breslei Cârciumarilor”, spune Antonela Panţuru, proprietarul unui restaurant din centrul Brașovului.

Ișler cu nucă și cremă de ciocolată

Ingrediente: 

Biscuitii (rondelele):

500g faina

350g unt gras 82%

80 g smantana grasa, fermentata (min 20% grasime) - 2 linguri

200g alune de padure usor prajite in tigaie si apoi macinate (sau amestec de alune de padure si nuci)

150g zahar pudraputina sarevanilie - miezul de la ½ de pastaie sau 1 plic de zahar vanilat bourbon

Crema clasica de cacao (batuta pe abur):

4 oua intregi

200g zaharvanilie - miezul de la ½ de pastaie sau 1 plic de zahar vanilat bourbon

50g cacao pudra1 praf bun de sare

300g unt min. 80% grasime, moale, la temperatura camerei

Glazura:

100g ciocolata topita

Preparare:

Untul se aduce la temperatura camerei si apoi se freaca spuma cu mixerul impreuna cu zaharul pudra, smantana, sarea si vanilia. Alunele si nucile se rumenesc usor intr-o tigaie antiaderenta, se lasa la racorit si apoi se macina fin. Se adauga in castronul cu unt faina impreuna cu alunele macinate si amesteca bine fara sa se framante.

Se formeaza o bila de aluat care se infoliaza si se da la rece pentru 30 de minute.

Pe blatul de lucru usor infainat se intinde o foaie de 4-5 mm grosime si apoi se decupeaza rondele (cu o forma speciala sau cu un paharel mai mic). Rondelele se aseaza in tavi tapetate cu hartie de copt si se coc cateva minute la 180C (treapta medie la cele cu gaz) pana devin aurii. Nu trebuie sa se rumeneasca!

Intre timp se face crema. Aceasta este crema clasica si fina cu care umplu si torturile. In imagini sunt 2 castroane cu 2 creme pentru ca le-am facut stereo: una de ciocolata pentru islere si una de lamaie pentru un tort. Si cantitatile sunt mai mari pentru ca am facut portie 1,5 de islere (din 700g de faina).

Intr-un castron metalic se aseaza ouale intregi impreuna cu zaharul tos si vanilia. Castronul se aseaza peste o cratita in care fierbe putina apa. Fundul castronului nu trebuie sa atinga apa! Se bate constant cu un tel pana cand compozitia devine spumoasa, creste in volum si incepe sa devina cremoasa. Temperatura optima a cremei este de 75 C. Nu se incalzeste mai mult deoarece ouale incep sa se coaguleze (se fac papara).

Cand a ajuns la temperatura de 74-75 C se cerne cacaoa si se amesteca bine ca sa nu faca cocoloase. Se mai lasa 1 minute pe baia de abur (ca sa se opareasca cacaoa si sa-si dezvolte aroma si culoarea) si apoi se trage deoparte si se lasa la racorit. Trebuie sa sa raceasca pana la temperatura camerei – cateva ore bune. Sfatul meu este sa incepeti cu crema si apoi cu blaturile.

Doar cand untul si baza de crema au ajuns ambele la temperatura camerei se poate trece la amestecarea lor (altfel se taie). Eu lucrez cu mixerul si incep prin a bate spuma untul intr-un castron incapator. Cand untul are consistenta cremoasa si uniforma incep sa adaug treptat cate o lingura din crema de cacao amestecand scurt dupa fiecare. cate un „vijjjj” de mixer dupa fiecare lingura de crema. Nu trebuie mixata indelung pentru ca se taie. Se continua asa pana se incorporeaza intreaga cantitate de baza de crema in unt. Se da la rece minimum 1 ora, notează Savori Urbane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel