Data publicării:

Desemnarea primarului interimar din Alba care îl va înlocui pe Hava va avea loc la începutul săptămânii viitoare

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Consiliul Local (CL) Alba Iulia va desemna luni, 15 iulie, pe unul din cei doi viceprimari să exercite, până la alegerile locale din 2020, atribuţiile ce-i sunt conferite de lege primarului, după ce Mircea Hava a demisionat din funcţie ca urmare a câştigării unui mandat de europarlamentar.

Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a CL Alba Iulia se vor afla luni patru puncte, ultimele două vizând desemnarea unui viceprimar care va exercita, de drept, atribuţiile ce-i sunt conferite de lege primarului, în perioada vacanţei funcţiei de primar al municipiului Alba Iulia, respectiv delegarea unui consilier local care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului care îi va lua locul, timp de un an, lui Mircea Hava.

Potrivit unei decizii adoptate în urmă cu câteva săptămâni, propunerea PNL Alba pentru desemnarea celui care îl va înlocui pe Hava este Voicu Paul. De menţionat că şi celălalt viceprimar, Gabriel Pleşa, este tot un liberal, PNL având majoritate, de altfel, în CL Alba Iulia.

Fostul edil Mircea Hava a fost, în perioada 1991-1992 primar, apoi viceprimar, iar din 1996, din nou, primar, timp de 23 de ani.

Tot pentru şedinţa de luni, cei şapte consilieri ai PSD şi ALDE au iniţiat şi ei două proiecte de hotărâri, prin care propun revocarea din funcţie a celor doi viceprimari, Voicu Paul şi Gabriel Pleşa.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, consilierii social-democraţi şi cei ai ALDE anunţă "cu mândrie şi speranţă" că au iniţiat procedura de revocare din funcţia de viceprimar a lui Voicu şi Pleşa. 

"Cei doi viceprimari s-au remarcat, încă de la începutul mandatelor lor, printr-o atitudine ostilă cooperării şi dezbaterii în cadrul şedinţelor Consiliului local al municipiului Alba Iulia, ca persoane conflictuale şi părtinitoare intereselor obscure ale cercului PDL-ist de influenţă", se susţine în comunicatul comun al celor de la PSD şi ALDE Alba.

Cei şapte consilieri spun că sunt "uniţi, serioşi şi pregătiţi" să revoce din funcţie pe ambii viceprimari şi să pună în fruntea administraţiei "oameni noi, bine pregătiţi şi cinstiţi". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel