Data publicării:
Desemnare Orban. CCR, DECIZIE după sesizarea lui Ciolacu şi Corlăţean
CCR a luat o decizie după sesizarea lui Marcel Ciolacu şi Titus Corlăţean, privind desemnarea, pentru a doua oară, a lui Ludovic Orban drept premier.
Curtea Constituțională a stabilit, luni, că există conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Parlament din cauza desemnării lui Ludovic Orban în funcția de premier de către șeful statului Klaus Iohannis, au declarat surse ale instituției, pentru Mediafax.
Sesizarea a fost făcut de Marcel Ciolacu, președinte al Camerei Deputaților, și Titus Corlățean, președinte interimar al Senatului. Până la 14 februarie a fost termenul de exprimare a punctelor de vedere ale părțile implicate în conflictul dintre președintele Klaus Iohannis și Parlament pe desemnarea lui Ludovic Orban ca prim-ministru.
Ce a declarat Florin Iordache
Prin urmare, președintele Klaus Iohannis va proceda la desemnarea unei alte persoane pentru funcția de prim-ministru, au adăugat sursele citate. Desemnarea de către președintele Klaus Iohannis a lui Ludovic Orban în funcția de premier, pentru a doua oară, este neloială, a spus, luni, deputatul Florin Iordache, la Curtea Constituțională.
„Am sesizat Curtea cu această desemnare a domnului Orban pe care o considerăm neloială din partea Președintelui. Consultările nu trebuie să fie formale, atâta vreme cât scopul lor este acela de a forma un Guvern.... Noi considerăm că această declarație privind resuscitatea încrederii în parlament este total greșită. Trebuie să aibă o atitudine care să ducă la formarea unui guvern, nu la o dizolvare”, a mai declarat Iordache.
În replică, consilierul prezidențial Mihaela Ciochină a reamintit că opțiunea alegerilor anticipate și dizolvării Parlamentului a fost adusă în discuție mai întâi de partide și societatea civilă. „În calitatea sa de mediator, președintele României nu putea ignora această preocupare”, a explicat Mihaela Ciochină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News