Potrivit ordinii de zi a plenului, urmează să fie examinate răspunsurile transmise, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, de către instituţiile din sistemul judiciar cu privire la protocoalele cu serviciile/structurile de informaţii.
Pe 20 martie, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a cerut suplimentarea ordinii de zi a plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu un punct referitor la discutarea protocoalelor încheiate cu SRI. Tarcea a explicat atunci că pe ea o interesează în special dacă aceste protocoale există, de cine au fost încheiate şi data la care au fost încheiate.
'Pe mine, la această oră, nu mă interesează neapărat declasificarea acestor protocoale. Mă interesează dacă aceste protocoale există, de către cine au fost încheiate, data la care au fost încheiate, legalitatea lor, persoanele care le-au încheiat şi le-au semnat şi dacă au fost sau nu înnoite. Din punctul meu de vedere, aceste aspecte, care ar trebui să fie prioritare faţă de desecretizare, ar putea fi soluţionate de Inspecţia Judiciară. Din câte ştiu eu, în cadrul Inspecţiei Judiciare, există judecători, procurori care au acces la informaţii clasificate şi pot rezolva aceste probleme. Din câte ştiu eu, protocolul este un acord de voinţă şi, până când nu ştim ce acorduri de voinţă şi de către cine au fost exprimate, cred că este prematur să aruncăm pur şi simplu ideea desecretizării în spaţiul public. Dacă toate aceste aspecte se confirmă, cred că este şi de datoria noastră să solicităm instituţiilor noastre desecretizarea', a precizat preşedintele Instanţei supreme.
În acest context, plenul CSM a decis transmiterea unei solicitări către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, către curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea, către Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri şi Inspecţia Judiciară, în vederea comunicării Consiliului Superior al Magistraturii, în măsura în care există, a protocoalelor încheiate cu serviciile/structurile de informaţii, începând cu data de 01.01.2005.
[citeste si]
Pe 19 martie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îi solicita procurorului general Augustin Lazăr desecretizarea protocoalelor încheiate între structurile de Parchet şi Serviciul Român de Informaţii (SRI).
'În data de 19 martie 2018, ministrul Justiţiei (...) a solicitat domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza prerogativelor constituţionale şi a competenţelor legale, comunicarea următoarelor aspecte: dacă şi câte protocoale secrete au fost încheiate între Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pe de o parte, şi Serviciul Român de Informaţii, pe de altă parte; data încheierii şi semnatarii respectivelor protocoale; demararea procedurii legale de desecretizare a conţinutului acestora', preciza, la acea dată, Ministerul Justiţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video