Data publicării:
• Desecretizare dosar 10 august. Roșca Stănescu: Asistăm la secretizarea desecretizării
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a reacționat după ce ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat desecretizarea raportului privind protestele din 10 august 2018.
Sorin Roșca Stănescu s-a arătat indignat la România TV din cauza faptului că raportul nu poate fi văzut încă de către publicul larg.
”În două cuvinte, asistăm la secretizarea desecretizării. Deci domnul ministru Vela este unul dintre puținii demnitari ai noii echipe, care se ține de cuvânt, și într-adevăr, așa cum a promis, a desecretizat acest document, dar cu ce folos pentru că noi nu putem să îl vedem. Deci cetățenii nu au acces la conținutul acestuia. Tipica moarte este acum aruncată în grădina DIICOT și vom vedea dacă DIICOT va avea bună-voința să îl pună la dispoziția celor ce vor să afle ce s-a întâmplat acolo. Este o chestiune de interes public la care iată, publicul în continuare nu are acces. Sigur, poate că, desecretizat fiind, vor avea acces avocații sau părțile aflate în cercetare. Nu îmi dau seama dacă li se va pune la dispoziție acest document”, a precizat jurnalistul Sorin Roșca Stănescu în direct la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News