Descoperire inedită în lumea artei! Picasso, lucrare ascunsă
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Descoperire inedită în lumea artei! Un portret nud al unei femei ghemuite, ascuns sub suprafaţa unui tablou de Pablo Picasso, a fost dezvăluit cu ajutorul inteligenţei artificiale, al tehnologiei avansate de imagistică şi al imprimării 3D.

Supranumită „The Lonesome Crouching Nude" (Nudul singuratic ghemuit), lucrarea lui Picasso a fost descoperită din iniţiativa Oxia Palus, o companie care foloseşte tehnologia pentru a readuce la viaţă arta pierdută, potrivit unei declaraţii. Picasso a pictat peste această figură atunci când a realizat „Masa orbului" în 1903.

Nudul ghemuit fusese parţial dezvăluit de o imagine suprapusă prin fluorescenţă cu raze X (XRF), dar Oxia Palus a "readus acum la viaţă opera ascunsă", potrivit comunicatului.

Pentru a face acest lucru, compania a folosit imagistica XRF şi procesarea imaginilor pentru a dezvălui conturul picturii ascunse, iar apoi a antrenat inteligenţa artificială pentru a adăuga portretului tuşe de pensulă în stilul lui Picasso, potrivit CNN.

Apoi, a generat o hartă a înălţimii portretului pentru a-i conferi textură şi a imprimat imaginea pe pânză cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D.

Arta este un depozit de informaţii complexe, iar învăţarea automată s-a dezvoltat până la punctul în care ne poate ajuta să analizăm aceste informaţii, a declarat Bourached pentru CNN. „Avem acum sisteme complexe care ne pot ajuta să ne înţelegem mai bine istoria şi cultura", a spus el.

În timp ce imaginile cu raze X sunt utile pentru a dezvălui imaginile care au fost pictate, inteligenţa artificială adaugă un alt nivel la analiza noastră, a adăugat Bourached.

Figura femeii apare, de asemenea, în tabloul lui Picasso "La Vie" şi în mai multe schiţe ale sale, ceea ce sugerează că artistul ar fi avut o afinitate pentru ea, a adăugat el.

„Sper că Picasso ar fi fericit să ştie: comoara pe care a ascuns-o pentru generaţiile viitoare este în sfârşit dezvăluită", a spus Cann în declaraţie.

Ty Murphy, specialistul operelor lui Picasso la firma londoneză de due-diligence Domos Art Advisors, a declarat că tabloul produs de inteligenţa artificială seamănă cu o perioadă albastră a lui Picasso, dar, la o examinare atentă, un expert ar fi probabil capabil să recunoască faptul că nu este un original.

Cu toate acestea, evoluţiile continue în domeniul învăţării automate şi al imprimării 3D ar trebui să permită realizarea unor lucrări şi mai precise în viitor, a adăugat el.

În timp ce unii din lumea artei au criticat această abordare, Murphy nu are nicio problemă cu utilizarea învăţării automate pentru a produce noi opere.

„Istoria ne-a arătat că oamenii vor imita întotdeauna munca altor artişti", a spus el, adăugând: „Este o explorare a minţii lui Picasso”.

David Dibosa, care conduce cursul de masterat în curatoriat şi colecţii la Chelsea College of Arts din Londra, a declarat că oricine a apreciat lucrările lui Picasso va fi încântat de apariţia imaginii.

„Sunt mulţi oameni care nu ar putea vedea niciodată o operă de artă în ediţie limitată, chiar dacă ar fi expusă într-un muzeu din apropiere", a spus Dibosa.

„Punând în evidenţă "The Lonesome Crouching Nude" ca o descoperire digitală făcută pentru o lume online", a spus el, „l-am putea aduce pe Picasso în prim-plan pentru a răspunde noilor realităţi ale secolului XXI”, notează Mediafax.

Lucrarea va fi expusă la Târgul de artă Deeep AI Art Fair din Londra, de miercuri până duminică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel