Data actualizării:
Data publicării:

Descoperire în manuscrisele lui Eminescu. Mircia Dumitrescu: Perpessicius nu-l văzuse

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Graficianul, pictorul și sculptorul român Mircia Dumitrescu a acordat un interviu DC News în cadrul căruia a vorbit despre tehnicile care s-au folosit pentru digitalizarea manuscriselor lui Mihai Eminescu şi descoperirile pe care le-a făcut în cadrul acestui proces. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Am făcut un lucru care e bun şi verificabil. Am dat, în acelaşi timp, alături de volumul restaurat şi digitalul caietelor, cum se află în camerele Bibliotecii Academiei, mai ales că nu se mai poate umbla la ele, hârtia fiind deosebit de friabilă. Am dat o dată cu volumul şi forma care se află acum în caiet.

Am găsit un desen care era astupat de cerneala care trecuse de pe partea cealaltă şi se confunda cu el. Perpessicius nu-l descoperise. Acum sunt multe tehnici. Din păcate, avem destule greutăţi fiindcă suntem o ţară săracă, iar interesul nu este prea mare pentru cultură. În toate manuscrisele eminesciene nu sunt decât trei foi de hârtie bună, de calitate. Sunt trei coli care nici măcar nu sunt ale lui, ci nişte invitaţii la un bal al unor oameni bogaţi din perioada respectivă şi el a scris pe spatele acestor coli. Hârtia bună era scumpă", a povestit Mircia Dumitrescu.

VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel