Data publicării:

Descoperire importantă pe teritoriul României

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

La sesizarea Primăriei comunei Cotești, specialiștii Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea s-au deplasat la sediul instituției locale, în scopul verificării unei sesizări privind descoperirea unei sculpturi, tip bust.

Sculptura a fost descoperită cu ocazia unor săpături pentru rețeaua de utilități în curtea Școlii Primare din Cotești-Odobasca și a fost preluată în custodie de Primăria comunei Cotești. Bustul, cel mai probabil din bronz, este într-o stare de conservare bună, cu excepția unor deteriorări în zona feței.

Inscripțiile aflate pe bust arată că acesta a fost creat de către sculptorul Oscar Han, autorul Statuii Victoriei de la Tișița, monument înscris în Lista Monumentelor Istorice, cod VN-III-m-A-06586. La inițiativa Primăriei Cotești, un expert a realizat o verificare inițială a bustului, care îl reprezintă, în opinia acestuia, pe Vintilă I. C. Brătianu, prim-ministru al României în perioada 1927-1928.

În funcție de rezultatul evaluării, care va stabili autenticitatea și valoarea bunului cultural, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea va declanșa procedura de clasare a bustului în Patrimoniul cultural național mobil.

Cu această ocazie, Primăria comunei Cotești și-a arătat intenția ca, după încheierea procedurilor de evaluare, să asigure restaurarea bunului și ridicarea unui soclu în comuna Cotești în vederea punerii în valoare a operei și a semnificației istorice a bunului cultural.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel