Data actualizării:
Data publicării:

Descoperire. Gena care te face să dormi 6 ore pe noapte. Legătura cu premierul Margaret Thatcher

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
somn
somn

Oamenii care pretind, precum fosta premieră Margaret Thatcher, că au nevoie de mai puțin de șase ore de somn pentru a se odihni sunt priviți cu neîncredere. Însă, un nou studiu a descoperit o genă care le dă dreptate, potrivit Daily Mail.

În timp ce majoritatea oamenilor au nevoie de aproximativ opt ore de somn pe noapte pentru a se odihni corespunzător, alți oameni au nevoie de doar șase ore de somn. Cercetătorii de la Universitatea din California, San Francisco au descoperit peste 50 de familii care au nevoie de mai puțin de șase ore de somn.  

Potrivit cercetătorilor, o genă denumită ADRB1 crește activitatea celulelor creierului responsabile cu trezirea. Cei care aveau nevoie de puține ore de somn au împărtășit mutația genetică, în timp ce rudele lor cu somn mai lung nu au reacționat. Mai mult, când oamenii de știință au modificat aceeași genă la șoareci, aceștia au dormit cu 55 de minute mai puțin decât șoarecii obișnuiți. 

"Este remarcabil faptul că știm atât de puțin despre somn, având în vedere că persoana obișnuită își petrece o treime din viață dormind.", a spus autorul principal Dr. Louis Ptáček, profesor la departamentul de neurologie de la Universitatea din California, San Francisco. Aceasta cercetare permite oamenilor de știință să analizeze complexitatea circuitelor din creier și diferitele tipuri de neuroni care contribuie la somn și trezire. Dar se știa mai puțin despre genele care reglementează cât de mult au nevoie de somn oamenii până când a fost descoperită în urma cu un deceniu prima familie care nu are nevoie de multe ore de somn pentru a se odihni.

Faptul că rudele de sânge au împărtășit aceeași tendință de a dormi mai puțin de șase ore și jumătate a sugerat că au o genă în comun. Rezultatele, publicate în revista Neuron, arată că gena ADRB1 a fost diferită la membrii familiei care au raportat funcționarea normală la doar șase ore de somn. Descoperirea unei gene importante pentru menținerea oamenilor treji ar putea duce la noi medicamente care ajută oamenii să doarmă, dar este nevoie de mai multe cercetări pentru a găsi alte cauze genetice ale somnului de scurtă durată. Pentru cercetări viitoare, echipa intenționează să examineze modul în care funcționează proteina ADRB1 în alte părți ale creierului. „Somnul este complicat”, a spus dr. Ptáček. „Nu credem că există o genă sau o regiune a creierului care le spune corpului nostru să doarmă sau să se trezească. Aceasta este doar una din multe părți.”

Este imposibil de știut dacă fostul premier britanic Margaret Thatcher avea această genă de a dormi mai puțin de 6 ore pe noapte sau dacă s-a forțat să fie trează din cauza numeroaselor activități pe care le desfășura în calitate de premier.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel