Data publicării:
Descoperire fără precedent despre Pluto
Pluto ar putea avea o calotă glaciară polară, au anunțat miercuri oameni de știință de la NASA, după ce au analizat ultimele imagini transmise de sonda New Horizons. Aceasta se apropie de corpul ceresc pitic de care ar urma să fie cel mai aproape în 14 iulie.
Cele 13 imagini făcute la jumătatea lunii aprilie la 113 milioane de kilometri de Pluto de o cameră de pe sondă prezintă unele regiuni luminoase și altele întunecate pe Pluto, în regiunea polară vizibilă. Aceste caracteristici — zone strălucitoare ce reflectă lumina—, detectate deja de telescopul spațial Hubble acum circa 20 de ani, ar putea indica prezența gheții la pol, a spus Alan Stern, șef științific al misiunii New Horizons la Southwest Research Institute. Este vorba probabil de gheață sau de zăpadă de azot, scrie realitatea.net, care citează AFP.
Potrivit lui Stern, imaginile trimise de New Horizons vor începe să fie interpretate din punct de vedere științific în cursul săptămânilor viitoare, pe măsură ce calitatea lor se va îmbunătăți. Chiar și cele prezentate miercuri 'sunt incredibile, fiind primele în care începem să vedem detalii de pe suprafața lui Pluto ce ne dezvăluie deja complexitatea sa', a adăugat omul de știință.
'Ne putem doar imagina surprizele care ne așteaptă când New Horizons va trece la circa 12.500 de kilometri de suprafața lui Pluto, în cursul verii', a spus Hal Weaver, cercetător în cadrul misiunii la Laboratorul de fizică aplicată al Universității Johns-Hopkins din Maryland (aproape de Washington).
Pluto are o atmosferă formată din azot, un sistem complex de anotimpuri, caracteristici geologice distincte, fiind alcătuit în principal din roci și gheață. Descoperit în 1930, el se învârte în jurul Soarelui în 247,7 ani. Cu un diametru de 2.300 de kilometri, este mai mic decât Luna și are o masă de 500 de ori mai mică decât cea a Pământului. Pluto ar putea avea un ocean de apă sub stratul gros de gheață, la fel ca și satelitul său, Charon, și pe acesta putând exista o atmosferă.
În 2006, Uniunea Astronomică Internațională (UAI) i-a retras lui Pluto statutul de Planetă din cauza micilor sale dimensiuni, asemănătoare cu cele ale planetelor pitice. Prin urmare, sistemul solar are opt planete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News