Deschidere metrou Drumul Taberei. Corina Creţu: Nu mai este nicio scuză
Corina Creţu comentează informaţiile despre deschiderea magistralei de metrou Drumul Taberei - Eroilor.
"Speranța mea sinceră e că, deși suntem într-un an electoral, declarațiile privind deschiderea liniei 5 de metrou a Capitalei nu sunt o nouă mostră de politicianism. Ar fi o dovadă de cinism pe care bucureștenii nu o merită, după atâția ani de întârzieri nejustificate.
Aștept cu nerăbdare să văd că acest proiect - pe care îl consider a fi unul de suflet pentru mine - va prinde în sfârșit viață. După trei ani și investiții de peste 250 milioane EUR din banii europeni, chiar cred că nu mai este nicio scuză. O seară frumoasă tuturor!", transmite europarlamentarul Corina Creţu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News