Data actualizării:
Data publicării:

Filip Havârneanu, USR, BEAT în fața Camerei Deputaților. A insistat să vorbească- VIDEO. Nu e primul scandal legat de alcool în care este implicat

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Filip Havârneanu, USR/ captură video
Filip Havârneanu, USR/ captură video

Deputatul USR Filip Havârneanu recidivează! 

De această dată nu se află la niciun festival și este și-n politică, chiar deputat ales al României, din partea USR, plătit de români ca să-i reprezinte așa cum știe mai bine în Legislativ. 

În 13 aprilie 2022, Filip Havârneanu și-a arătat limitele când a insistat să țină un discurs incoerent în fața Camerei Deputaților. Abia rostind cuvintele, deputatul USR este trădat nu doar de ”sâsâiala” discursului, dar și de gesturi.

Filmarea arată întreaga scenă: 

Youtube video image

Starea în care se afla Filip Havârneanu la primele ore ale dimineții, ședința începând la ora 10:00, a fost remarcată și de colegii săi. În ciuda insistențelor acestora de a părăsi sala, deputatul USR a stat la ședință, a votat și a declarat. 

Iată ce spune despre acest nou episod deputatul USR, într-o replică la aprecierile că a fost beat în reprezentarea atribuțiilor în Camera Deputaților:  

“În urma unui accident pe care l-am avut în urmă cu două săptămâni, în drum spre Parlament, trebuia să rămân 21 de zile la pat, având unele leziuni care se pot dovedi medical de altfel, însă fiind un om de acțiune, nu am ascultat medicul. Nu am putut abandona sarcinile din Legislativ, activitatea de voluntariat de la Vama Sculeni și deplasarea la Kiev, Irpin și Bucha. Pentru a face față tuturor solicitărilor, am rezistat în această perioadă cu calmante, pentru a putea rămâne în picioare.  

Este adevărat că prestația mea de la pupitrul Parlamentului nu a fost cea mai bună, deși înțeleg așteptările pe care oamenii le au de la mine. Oboseala acumulată pe durata deplasării în Kiev, zilele în care nu m-am hrănit  bine și nu am dat corpului pauza de refacere și-au spus cuvântul, într-o intervenție pe care, e adevărat și eu mi-o doream altfel. Medicamentele care mă ajută să nu clachez de durere fizică, dau și ele de asemenea o stare de moleșeală și somnolență, efecte pe care am crezut că pot să le ignor. “Deputatul ieșean pare a fi consumat băuturi alcoolice” este o afirmație care se bazează pe opinia personală a autorului, este nefondată, iar un material de presă construit cu conștiință și deontologie nu poate conține judecățile de valoare ale jurnalistului, care trebuie să rămână obiectiv, imparțial și să dezvăluie adevărul, nu supoziții proprii.

Referitor la “recapitularea” în ceea ce mă privește, clipul viral la care faceți referire este foarte vechi, nu activam în politică la vremea aceea, iar un moment de distracție cu prietenii la un concert, unde nu am comis nicio ilegalitate sau imoralitate, nu poate umbri activitatea mea de parlamentar în slujba cetățenilor, pe care ați încercat să-i păcăliți cu informații eronate despre mine în repetate rânduri.

Pe de altă parte, ceea ce am trăit, văzut și simțit în orașele masacrate m-a zguduit emoțional, nimeni nu este de piatră. Sunt momente în care, poți să vii cu un discurs excelent și totuși, să nu îți găsești cuvintele. Dincolo de funcția pe care o am, sunt sincer, uman, cu bune și cu rele, și, probabil, o persoană care are tot dreptul să nu fie puternică în orice moment. Nu mi-am dorit niciodată să dezamăgesc zecile de mii de români care mă urmăresc, care m-au votat și cred că o zi mai puțin bună la microfon, nu mă face un dușman al statului, ci un ales care are puterea și bunul simț să recunoască faptul că uneori nu îi ies perfect lucrurile. Relatările mele și conținutul public pe care îl creez sunt reale, oneste și îmi doresc să fiu și mai responsabil, știind câți tineri îmi scriu zilnic că mă admiră și vor să fie ca mine. Mă simt la fel de responsabil față de oameni, la fel de angajat în demersurile începute și sunt convins că un moment ca cel încheiat, cu minusurile sale, nu mă transformă într-un politician altfel decât sunt cunoscut în aceste clipe în care, vă mărturisesc, pur și simplu am ales să nu mă gândesc doar la mine”. 

În 7-9 aprilie, Filip Havârneanu alături de alți parlamentari și europarlamentari, a fost în Kiev. Presa locală mai notează că el s-a filmat cu vestă antiglonţ de tip militar şi o caschetă în timp ce spunea că zonele în care merge sunt periculoase. Conform sursei citate, era destul de evident că se află în România. În plus, pe live-ul făcut de către acesta, persoanele din jurul său sunt îmbrăcate lejer. 

Încă un scandal legat de alcool în care a fost implicat

Un alt filmuleț în care Filip Havârneanu părea că se află sub influența băuturilor alcoolice a circulat în presă. Atunci, el motiva că filmarea este de 4-5 ani, dar și că nu era în politică la acel moment: "Sunt de acum patru ani și un pic, 5 ani, eram la Untold, nu eram în politică, nu știam că voi urma această carieră, m-am dus la festival, m-am distrat, asta nu modifică cu nimic ceea ce fac în Parlament, inițiativele pe care le am. Am băut alcool, dacă asta e un lucru ilegal, primul care nu a băut la un festival să arunce prima piatră.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel