Deputat PSD: Salariile preoților să fie neimpozabile. Vezi reacția unui ONG
Deputatul PSD Andrei-Valentin Sava a depus, la 11 septembrie, în Parlament o cerere prin care cere scutirea de impozit a preoților. În replică la această inițiativă Asociația Secular Umanistă din România spune că este vorba despre " o măsură scandaloasă, cu iz electoral".
Unul dintre motivele invocate de inițiatorul acestui proiect este faptul că prin neimpozitarea salariilor preoților se arată "o recunoastere a contributiei cultelor la viata societatii romanesti".
"Scutirea de la plata impozitelor pe salarii reprezinta o necesitate deoarece majoritatea veniturilor bisericilor provenind din donatii se duc pe activitati filantropice", a mai spus Sava.
Ideea a pornit pe fondul controverselor tot mai puternice din întreaga Europa privind tratamentul preferențial acordat cultelor care produce pierderi bugetelor naționale.
Pe de altă parte ASUR nu susține inițiativa deoarece potrivit datelor Institutului Național de Statistică fondurile bugetare alocate anual în beneficiul preoților și a celorlalți reprezentanți ai bisericilor sunt de aproximativ 800 milioane de lei, fără a se pune la socoteală fondurile pentru construcțiile bisericilor. Sondajele mai arată și că statul plătește salarii, impozite, asigurări de sănătate și contribuții sociale pentru aproximativ 56.000 de reprezentanți ai cultelor, un număr mai mare decât cel al medicilor din România.
"Suntem în fața unui proiect de lege stupefiant, scandalos! Domnul deputat Sava, dintre toate categoriile de bugetari, pe cine dorește să sprijine? Pe profesori, la începutul unui nou an școlar? Pe medici? Pe militari? Nu, domnul Sava deplânge soarta preoților care, deși angajați ai unor organizații private, primesc "ajutor la salarizare" din partea Statului și nenumărate alte beneficii, iar acum, în prag de alegeri vrea să le dea și mai mult - o scutire de impozite", a declarat Toma Patrascu, vicepreședinte ASUR.
Rapoartele de activitate ale Bisericii Ortodoxe Române din 2009, respectiv 2012, arată că pentru "activitatea social-filantropică" s-au cheltuit doar 5% din totalul subvențiilor bugetare primite. Biserica beneficiază în România de scutiri mari de taxe, impozite și de monopol în domeniul comercializării obiectelor de cult și încasează sume substanțiale de bani fără a emite documente fiscale, arată ASUR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News