Este vorba despre profesorul Ștefan Cazimir, fost deputat din partea Partidului Social Democrat.

”Cel mult 15 persoane l-au însoțit, pe ultimul drum pământesc, la Cimitirul Evreiesc din strada Giurgiului, pe profesorul Ștefan Cazimir. Pentru că mai nimeni nu a amintit acest lucru, o fac eu acum: Ștefan Cazimir a fost deputat din partea Partidului Social Democrat. În stilul său ironic, a fost unul dintre cei mai serioși oameni politici pe care i-am cunoscut. Critic literar, istoric literar și profesor de literatură română contemporană, cu o carieră remarcabilă în domeniile amintite, s-a angajat în politică într-un moment în care România făcea o schimbare de fond a sistemului politic și economic, o schimbare pe care iubitorul de Caragiale nu o putea privi de la distanță.

Avea ocazia, poate nesperată, să se angajeze în schimbare, să o interpreteze așa cum credea că trebuie, cu aceeași grilă pe care a aplicat-o lumii lui Caragiale, în studiile sale. Lumea lui Caragiale nu era una caricaturală, doar că îi lipsea, într-un fel, măsura. Totul era în exces. De unde impresia de superficialitate. Asta era și lumea României imediat post-decembriste, cu elanuri, iluzii, excese, extremisme, contestări, și cu un proiect pe cât de idealist, pe atât de încâlcit și lipsit de realism. De altminteri, partidul înființat de Ștefan Cazimir, Partidul Liber Schimbist, reprezenta reacția sa la excesele acelui început, un soi de continuare, dar cu alte mijloace, a ceea ce spunea Radu Cosașu despre sine: că este un extremist de centru. Cineva trebuie să pună acul balanței la centru.

Umorul poate fi o armă politică, cu condiția ca acela care o folosește să fie un erudit și să nu-și disprețuiască adversarii. Pentru că altfel umorul se transformă în mârlănie. Ștefan Cazimir și-a ironizat adversarii, cu finețe de spirit și cu tandrețe. Nu a fost niciodată de partea celor care iau prizonieri și fac politică folosind parul. Dimpotrivă.Fără a fi un nostalgic, nu pot să nu-mi amintesc cine erau cei care reprezentau poporul în primii ani de după Revoluție, și cum o făceau. Deși erau vremuri dominate de radicalism, eleganța nu a lipsit în politică. Dimpotrivă. Eleganța venea din calitatea intelectuală a multora din mediul politic și din respectul față de cetățean.De ce s-a degradat atât de mult calitatea vieții politice? Pentru că am fost invadați de marginalii din lumea lui Caragiale. Oameni reduși la dimensiunea singulară a interesului propriu, oameni care folosesc politica pentru a prospera, pentru a-și satisface clientela politică.

Ștefan Cazimir a asistat cu amărăciune la degradarea intelectuală a vieții politice, la contraselecția care ne-a adus unde suntem acum. Lumea marginalilor lui Caragiale își ia revanșa. Personajele "Scrisorii pierdute" sunt repere morale față de cei care, acum, au pretenția să ne salveze și să ne facă europeni cu patalama, pe care nu mai încape tricolorul. Liber schimbismul și-a modificat sensul: a ajuns un oportunism feroce, în care principiile au tăria meduzei! A vorbi despre kitsch-ul actualei lumi politice ar însemna să-i găsim și calități! Cum spunea Ștefan Cazimir, "condiția eroilor «Scrisorii pierdute» se distinge, dimpotrivă, printr-un acces mai liber la treptele superioare ale ierarhiei social-politice și, legat de aceasta, printr-o puternică dezvoltare a instinctelor de parvenire". Parvenitismul nu are cum să creeze un proiect de societate, și cu atât mai puțin poate produce elite intelectuale, politice, administrative sau caractere.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Transmit condoleanțe soției sale. Umorul blând cu care ne deslușea lumea încâlcită a lui Caragiale ne va lipsi”, a scris Ionuț Vulpescu pe Facebook.

Ştefan Cazimir, unul dintre cei mai importanţi filologi români contemporani, a murit, a anunţat, la 5 august 2021, conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER)

Istoricul literar şi eseistul Ştefan Cazimir s-a născut la 10 noiembrie 1932, la Iaşi, potrivit www.cdep.ro.

A absolvit liceul la Piatra Neamţ (1951), urmând şi cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (licenţa în 1955), menţionează site-ul www.tnb.ro. Devine doctor în filologie cu teza "Aspecte ale comicului la Caragiale" (1967, publicată în volum sub titlul "Caragiale - universul comic").

Din 1955 până în aprilie 2002, a fost cadru didactic la catedra de Istoria literaturii române de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, parcurgând toate treptele ierarhice de la asistent la profesor.

A scris 18 volume de critică şi istorie literară

După debutul cu versuri în paginile "Ziarul copiilor" (1943), a urmat cel editorial cu antologia comentată "Pionierii romanului românesc" (1962), după care a publicat studii dedicate liricii - "Tensiunea lirică" (1971), eseul despre opera lui Eminescu "Stelele cardinale" (1975).

A scris mai multe volume consacrate marelui dramaturg I.L. Caragiale ("I.L. Caragiale faţă cu kitschul", 1988 ş.a.) sau contextului istorico-literar caragialian ("Nu numai Caragiale", 1984), s-a ocupat de literatura secolului al XIX-lea în studiul-eseu "Alfabetul de tranziţie" (1986), volum reeditat în 2006, la editura Humanitas.

A mai publicat volumele "Pygmanolion. Eseu de mitologie comparată" (1982), antologiile "Amintiri despre Caragiale" (1972), "Antologia umorului liric" (1977), "Drumuri şi zări" (în colaborare, 1982), volumul de improvizaţii umoristice în proză şi versuri "Pentru contra" (1991), "De ce, nene Iancule?" (1998), "Honeste scribere" (2000), "Caragiale recidivus" (2002). A scris şi cărţi inspirate din experienţa de parlamentar: "Râsete în Parlament" (1994) şi "Caragiale e cu noi!" (1997). Alte volume: "Epistola către Odobescu", 2010; "La Belle Époque. Minciuna vine de la Răsărit. Spovedania 'foştilor'", 2013; "Sabia şi imperiul", 2017, arată www.tnb.ro. A prefaţat ediţii din opera lui Caragiale, N. Gane, Barbu Delavrancea, C.D. Aricescu, I.M. Bujoreanu, N. Filimon ş.a.

A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România; membru al Consiliului de conducere al Societăţii Culturale "Ion Luca Caragiale"; vicepreşedintele Asociaţiei Umoriştilor Români, mai notează www.cdep.ro.

A fost membru (din 7 febr. 1990) şi preşedinte al Consiliului Director al Partidului Liber Schimbist (PLS) (8 apr. 1990-1992), apoi, din 1992, membru FDSN (PDSR), devenit, din 16 iunie 2001, Partidul Social Democrat (PSD).

La alegerile din 20 mai 1990 a fost ales pe lista PLS deputat de Bucureşti, fiind reales apoi, la 27 septembrie 1992, deputat de Bucureşti, pe lista FDSN (PDSR). În legislatura 1990-1992 a fost membru al Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi şi vicepreşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu statul Israel. În urma alegerilor din 26 noiembrie 2000, a fost deputat PSD de Bucureşti (6 febr. 2001-2004) şi membru în Comisia juridică de disciplină şi imunităţi (22 febr. 2001-2004).

A fost distins cu Premiul de critică, eseu, istorie literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1984), Diploma Asociaţiei Umoriştilor Români pentru cel mai spiritual parlamentar (1990), "Diploma de Onoare", acordată de Societatea Culturală "I.L. Caragiale" (1992), Premiul Naţional de Umor "Anton Pann" (1994).

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News