Deputat PNL: Alina Gorghiu a fost amenințată de Robert Cazanciuc
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a reacționat după declaraţiile pe care ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, le-a făcut la adresa copreședintelui PNL, Alina Gorghiu. Liberalul susține că afirmațiile lui Robert Cazanciuc sunt mult mai grave decât cele pe care fostul președinte Traian Băsescu le-a făcut la adresa deputatului PSD, Gabriela Firea.

Vezi aici declarațiile ministrului Justiției: Cazanciuc: Timpul va demonstra dacă Gorghiu are căderea morală să vorbească despre Ponta

 

Iată reacția transmisă de Ovidiu Raețchi, marți, printr-un comunicat:

”Ministrul Cazanciuc a preluat din obiceiurile lui Traian Băsescu. Acesta a ameninţat-o ieri, voalat, pe Alina Gorghiu, co-preşedintele PNL, cu eventuale dosare în Justiţie, ideea aparţinându-i, probabil, vărului său, premierul Victor Ponta. Cazanciuc a folosit prezumţia de ipotetică vinovăţie, anunţând că în curând vom vedea eventuale probleme legale şi pentru Alina Gorghiu. Şi a făcut asta din fruntea Ministerului Justiţiei.

Îl informez pe această cale că ameninţările sale cu dosare la adresa unui lider al Opoziţiei – şi nu e prima dată când se întâmplă acest lucru – nu îl vor scăpa pe Victor Ponta de problemele pe care acesta le are cu legea. Nu pot să nu remarc că ameninţările lui Cazanciuc la adresa Alinei Gorghiu sunt mai grave decât cele ale lui Traian Băsescu către Gabriela Firea. Alina Gorghiu trebuie să ia în considerare să îl dea în judecată pe Robert Cazanciuc pentru ameninţare sau şantaj”.

Citește și: Ponta s-a dezlănțuit la adresa lui Gorghiu în discursul din Parlament

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel