DEPRESIE. Simptome ascunse care indică depresia
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Numărul cazurilor de  depresie  este în creştere în perioada de iarnă şi a sărbătorilor de sfârşit de an. 

Un medic specialist poate diagnstica depresia. Există însă indicii legate de starea emoțională a unei persoane.

Oamenii care suferă pe ascuns de această boală găsesc des scuze plauzibile pentru a-și ascunde adevăratele sentimente. De exemplu, ei inventează povești emoționante din cauza cărora nu se pot duce la petrecerile prietenilor. 

Cei care au depresie pot fi de acord cu oricine, indferent de părerea lor reală, deoarece nu mai vor să-și exprime opiniile sau dorințele.

Într-o stare depresivă, oamenii se stresează din cauza anumitor lucruri minore și încearcă să caute răspunsuri la probleme existențiale, dar fac din aceste lucruri obsesii care chiar le agravează problemele.  

De asemenea, depresia își pune amprenta asupra aspectului cuiva. Dacă cineva nu mai urmează nici măcar regulile de bază ale igienei și nu-și face nici la nivel normal curățenie în casă, ai putea să te întrebi dacă nu cumva are o problemă mai gravă. Această regulă se aplică celor care mereu au fost foarte îngrijiți.

[citeste si]

Conform feminis.ro, oamenii încearcă deseori să-și ascundă depresia în spatele unei fericiri mult prea evidente.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel