Dependența de internet în rândul copiilor. Semnal de alarmă
Organizația Salvați Copiii trage un semnal de alarmă în ceea ce privește dependența de internet în rândul copiilor.
Aproape o treime (31%) dintre copiii români cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au petrecut mai puțin timp cu familia, prietenii sau făcând lucruri pentru școală pentru a sta pe internet, iar 28% dintre copii declară că au încercat, fără să reușească, să petreacă mai puțin timp pe Internet, arată cel mai recent studiu realizat de Salvați Copiii, în cadrul proiectului Ora de Net.
Referindu-se la timpul petrecut pe Internet, 40% dintre copii spun că se întâmplă foarte des sau destul de des să navigheze fără un scop anume, 23% că nu s-au simțit în largul lor atunci când nu au avut acces la Internet, iar aproape 13% dintre copii afirmă că s-a întâmplat cu o frecvență ridicată să nu mănânce sau să nu doarmă pentru a fi online.
Dependența de Internet poate avea efecte negative asupra stării emoţionale a copiilor şi asupra performanţelor lor sociale şi şcolare, cei care petrec peste șase ore online fiind semnificativ mai nemulțumiți de relația cu părinții, prietenii și profesorii și mai puțin optimiști cu privire la viitor.
Ce probleme poate da dependența de internet
„După ce Internetul și-a făcut loc din ce în ce mai mult în viața noastră și a copiilor noștri, iată că a venit timpul să abordăm foarte serios această temă, a dependenței de Internet și tehnologie, chiar în rândul celor mai mici și mai vulnerabili dintre utilizatori. Efectele nocive, pe care timpul petrecut necontrolat pe internet il are asupra dezvoltării emoționale și cognitive a copiilor, sunt de necontestat.
Problemele cu somnul, dificultăţile de comunicare, anxietatea sau depresia sunt doar câteva dintre simptomele dependenţei de internet, dar lor li se alătură prezenţa unor semne de insatisfacţie în timpul activităţilor offline, cum ar fi plictiseala sau iritabilitatea. La toate acestea părinții trebuie să fie foarte atenți și să intervină conform sfaturilor primite de la specialiști", a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizația Salvați Copiii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News