Depășire la limită printre două tramvaie, în București. Titi Aur analizează imaginile
O manevră periculoasă se putea solda cu o tragedie dacă vatmanul unui tramvai nu reacționa prompt ori condițiile de drum erau nefavorabile.
Un videoclip apărut în spațiul public arată cum o mașină depășește pe partea stângă un tramvai care tocmai pornea de la semafor, evitând la mică distanță un tramvai care venea din sens opus și a cărui cameră de filmat a surprins incidentul.
În plus, o mașină de poliție trecea prin zonă în momentul evenimentului rutier, indicând și mai clar cum arată o zi „normală” în traficul din București.
Gestul extrem făcut de cel de la volan a fost comentat de fostul pilot de raliuri Titi Aur în cadrul emisiunii DC Conducem de la DC News TV, găzduită de jurnalistul Florin Răvdan.
Vezi pe DC News TV videoclipul complet alături de comentariul expertului în conducere defensivă.
„Îl oprești pe unul și mai trec zece care fac aceeași greșeală. Și de fiecare dată apare acea frustrare «Da, domne’, și ăla a făcut la fel»”, a transmis Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News