Denisa Ariton, din pictorialele sexy, pe culoarele diplomației
După numirea la Departamentul de combatere a corupţiei din Ministerul Dezvoltării Regionale a unei cântărețe de muzică populară, pe care o recomandă vocea și talentul, după nominalizarea unei candidate la conducerea ICR Viena, fără a cunoaște limba germană, un alt scandal este pe cale să izbucnească, de data aceasta în Ministerul de Externe. Denisa Ariton (26 de ani), cunoscută publicului de la emisiunea „În puii mei”, sau din pictorialele „Ligii Sexy” 2009, ca reprezentantă a echipei Gaz Metan Mediaş, a fost detaşată, începând cu 26 iulie, la Institutul pentru Românii de Pretutindeni „Eudoxiu Hurmuzachi” (IEH), scrie puterea.ro.
Denisa Ariton ocupă un post de referent gradul III şi are un salariu de bază de 3.600 de lei lunar, mai mare decât al fostului director executiv al IEH, Andrei Cruceanu, respectiv 2.850 de lei lunar. Fotomodelul Denisa Ariton a fost detaşată, începând cu 26 iulie, la Institutul pentru Românii de Pretutindeni „Eudoxiu Hurmuzachi” (IEH), aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Extern.
Ce o recomandă pe Denisa Ariton
Din CV-ul Denisei Ariton, depus la IEH, aflăm că, în vara anului 2006, aceasta a fost „ghid pe destinaţia Grecia”, iar în 2009 a reprezentat în pictoriale sexy echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş. De-a lungul timpului, Denisa Ariton a pozat ca model pentru Jolidon, I.D. Sarrieri sau Kenvelo, şi a avut colaborări cu emisiuni difuzate de OTV, TVR sau Antena 1, printre care „În puii mei” şi „Între prieteni”.
Anul trecut, Denisa Ariton s-a specializat, timp de trei zile, la Poiana Braşov, ca expert în achiziţii. Ea are un masterat în comunicare la ASE, unde şi-a luat licenţa în 2008, la Facultatea de Economie Generală.
La capitolul „competenţe şi abilităţi sociale, aptitudini organizatorice”, Denisa Ariton se laudă că a fost „organizator şi prezentator al evenimentelor speciale din cadrul Colegiului Naţional „Iulia Hasdeu” şi le enumeră: Balul Bobocilor, Balul Absolvenţilor, Festivitate 8 Martie, Crăciun şi Ziua Liceului. Denisa Ariton se descrie ca fiind o persoană sociabilă. „Mă integrez rapid în orice mediu, flexibilă şi maleabilă, mă pliez în funcţie de interlocutor, pot gestiona inteligent situaţiile de criză (...)”, spune despre sine fotomodelul în CV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News