În cauză este vorba despre demolarea Casei Morțun, de pe str. Maior Ioan, nr. 11, din municipiul Fălticeni, construită în anii 1800, clădire în care a funcționat și un dispensar uman. În timp ce o firmă suceveană lucra la demolarea clădirii, profesorul Ion Ilișescu s-a urcat pe unul dintre zidurile rămase în picioare în semn de protest față de decizia autorităților cu privire la acest imobil.
La fața locului au ajuns, rând pe rând, un echipaj de poliție, adjunctul Poliției Municipiului Fălticeni, Remus Ceparu, dar și un reprezentant al primăriei, care au încercat să-l convingă pe Ion Ilișescu să coboare de pe zidurile clădirii.
Profesorul a încetat protestul după ce a văzut un ordin de sistare temporară a demolării
Discuțiile nu au avut nici un succes până în momentul în care profesorului Ion Ilișescu nu i s-a prezentat un document semnat de primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, respectiv un ordin de sistare temporară a lucrărilor.
După ce a primit acest document, Ion Ilișescu și-a încetat protestul, după care a fost dus pentru declarații la sediul Poliției Municipale Fălticeni.
Contactat telefonic, primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că începerea lucrărilor de demolare s-a făcut cu respectarea reglementărilor legale.
El a spus că o hotărâre de demolare a acestei clădiri a fost adoptată de Consiliul Local Fălticeni în luna ianuarie 2022, iar ulterior au fost obținute toate autorizațiile pentru începerea demolării. Cătălin Coman a arătat că această clădire nu este inclusă pe lista clădirilor de patrimoniu.
Edilul din Fălticeni a precizat că ulterior deciziei Consiliului Local, Fundația Culturală „Șezătoarea”, reprezentată de Ion Ilișescu, a solicitat clasarea clădirii fostului dispensar uman.
Ce ar urma să se amenajeze pe locul clădirii
Coman a arătat că în cursul zilei de marți, 26 iulie, o comisie din partea Direcției Județene de Cultură Suceava va fi prezentă la Fălticeni pentru a se lua o decizie cu privire la ceea ce se va întâmplă în continuare cu această clădire, în condițiile în care lucrările de demolare sunt finalizate în procent de circa 75%.
Pe amplasamentul fostului dispensar uman din Fălticeni ar urma să fie construită o parcare.
Reamintim că tot prof. Ion Ilișescu a fost cel care în toamna anului trecut s-a urcat pe clădirea spitalului vechi din Fălticeni pentru a solicita oprirea lucrărilor de demolare a acestuia, fără a avea succes însă, scrie Monitorul de Suceava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile