Demiterea prof. Golban pentru că a denunțat datoria Germaniei, discriminare conform CNCD
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât că Universitatea de Vest din Timișoara este vinovată de discriminare pentru că l-a înlăturat din funcția de profesor asociat pe Radu Golban, după ce economistul a scris un articol în care arăta că Germania are o datorie în bani față de România.
În plângerea adresată în iulie anul trecut lui Asztalos Csaba Ferenc - președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării -, economistul cere "să se constate ca fiind discriminatorie Decizia Consiliului Facultății de Științe Politice din data de 23.10.2012", prin care a fost înștiințat "că nu va mai putea susține cursuri în cadrul Universității, întrucât activitatea sa publicistică ar aduce atingeri Germaniei".
Conform datelor din dosarul de la CNCD, motivul - invocat atunci - pentru care economistului i-a fost desfăcut contractul de muncă, se regăsește în Procesului Verbal al Ședinței de Consiliu al Facultății de Științe Politice de la UVT, din data de 23.10.2012, în care este consemnat faptul că Departamentul de Științe Politice "nu dorește colaborarea cu această persoană pentru (sic! -n.r.) articolele scrise în presă împotriva Germaniei". Ulterior, Universitatea a arătat că nu acesta era motivul concret al încetării contractului cu Golban, ci restrângerile de activitate, prin care orele plătite porfesorilor asociați - cum era și Radu Golban - le-au fost atribuite cadrelor didactice titulare din instituție, scrie cotidianul.ro.
Având pe masa de deliberări reclamația fostului profesor asociat dar și punctul de vedere al universității timișorene, cu cele două componente, CNCD a decis:
"1. Constatarea existenței unui tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art. 2 alin 1 și art. 7 lit. a) din O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată;
Datoria istorică a Germaniei către România, pe masa CNCD
2. Sancționarea Universițătii de Vest Timișoara, reprezentată legal de domnul Rector prof. univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea, cu amendă contravențională în valoare de 2000 lei, pentru faptele prevăzute de art. 7 lit. a) al O.G. 137/2000, republicată, conform art. 26 alin. 1 al O.G. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelorde discriminare, republicată."
Consiliul a reținut că Radu Golban a reclamat încetarea raporturilor sale de muncă cu UVT, nu din vreo pricină profesională ci din cauza activității sale publicistice care ar aduce atingeri Germaniei.
Economistul a arătat că libertatea de exprimare a gândurilor și a opiniilor nu poate prejudicia viața profesională, personală ori demnitatea persoanei și a considerat că este discriminat.
Privind sancționarea faptelor de discriminare, CNCD a avut în vedere "prevederile directivelor Uniunii Europene în domeniu, care solicită statelor membre Uniunii Europene aplicarea de sancțiuni efective, proporționale și descurajante".
Hotărârea CNCD poate fi atacată în instanță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News