Data publicării:
Demiterea Guvernului Orban, subiect lansat în presa europeană, din România
Demiterea Guvernului Orban prin moţiune de cenzură a ajuns şi în presa europeană, acolo unde toată lumea se întreabă dacă este vorba despre un joc politic sau despre colaps pentru ţara noastră.
Editorialistul Cristian Gherasim a scris, pentru euobserver.com, că declanşarea alegerilor anticipate ar putea reprezenta un avantaj pentru liberali, care stau bine în sondaje şi ar putea transforma acest lucru într-o majoritate confortabilă în Parlament. Ar fi pentru prima dată, mai spune editorialistul, când se întâmplă aşa ceva în România după perioada comunistă.
Conform Constituţiei, două guverne trebuie să pice consecutiv la votul din Parlament în termen de 60 de zile. Abia atunci poate fi dizolvat Parlamentul şi se pot convoca alegeri anticipate.
PSD pune beţe în roate PNL-ului
"Anticipatele sunt o soluţie la o criză politică. Să spui că vrei să dizolvi Parlamentul doar din aroganţă şi dintr-un calcul electoral, pentru că eşti pe val şi ai putea obţine un scor mai bun arată că nu are legătură cu responsabiltiatea faţă de români. Ori îl propune pe cel pe care l-am nominalizat noi, susţinut de o majoritate consistentă, ori, dacă nu, nu se va ajunge la anticipate pentru că vom refuza să ne pronunţăm pe propunerea ca premier a lui Ludovic Orban. Nu vom face cvorum, pentru cât timp va fi nevoie", a spus Şerban Nicolae la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News