Data publicării:

Demisie Maior. Ipoteză șoc lansată de Al. Cumpănașu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Demisia directorului SRI, George Maior, nu are nicio legătură cu interviul de la B1Tv, spune directorul Asociației pentru Implementarea Democrației, Alexandru Cumpănașu. Analistul de politici publice lansează o perspectivă șocantă legată de motivarea demisiei.

 ”Este o părere personală, bazată însă pe informații, a explicat Alexandru Cumpănașu, pentru DCNews. Nu este firesc ca șeful unui serviciu special important să plece fără explicații, fie din partea sa, fie a președinției. Dacă ar fi apărut un incident de securitate și s-ar fi constatat că e responsabilitatea lui, se putea recurge la o demitere/demisie. Dar nu a existat niciun astfel de incident, dimpotrivă, mandatul lui Maior a fost unul cu multe reușite. Cred că plecarea poate avea legătură cu unele anchete ample pe care le aveau în derulare procurorii, cu sprijinul SRI. Nu spun că știu, dar pot face o deducție, pe baza punerii în context. Politicieni din toate partidele, poate nu lideri din prima linie, dar aflați în structuri de conducere, ar fi vizați de această anchetă. Cred că acest context a crescut presiunea, ducând la plecarea lui Maior. Conducerea DNA nu putea  fi decapitată, ci doar structura de suport. Nu spun că ancheta nu va continua, prim-adjunctul lui Maior, Coldea, va duce mai departe ancheta, dar s-a dat o satisfacție temporară structurilor politice, în acest moment. Astfel se va reduce presiunea, timp în care cercetările sunt aprofundate. De fapt, sunt convins că Florian Coldea va continua aceste mega-anchete, inclusiv împreună cu partenerii euro-tlantici”, a precizat Alexandru Cumpănașu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel