Data publicării:

Dem Rădulescu: Omenirea e bolnavă, comedia e salvarea

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp

A devenit unul dintre cei mai mari comedianți pe care i-a avut cinematografia românească, în pofida faptului că, după cum însuși actorul mărturisea, până la vârsta de 16 ani nu a spus o poezie. Astăzi, 17 septembrie, se împlinesc 14 ani de când lumea artistică din România a devenit mai săracă odată cu trecerea în neființă a celui căruia i se spunea "Bibanul", actorul Dem Rădulescu, care considera că medicamentul extraordinar pentru salvarea omenirii este comedia.

Marele actor român Dem Rădulescu, născut în 30 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea, s-a stins din viață în 17 septembrie 2000, la Câmpina, însă de-a lungul carierei sale artistice numele său publiat pe un afiș de teatru sau un generic al unei emisiuni de divertisment garanta automat un succes inegalabil, scrie ziarulmetropolis.ro.

Mai puțin știut este, însă, faptul, că nu teatrul a fost marea pasiune a lui Dem Rădulescu, ci boxul, iar actor a ajuns dintr-o admirație subită pentru lumea scenei.

"Nu am spus o poezie până la 16 ani. Nici măcar până la Şcoala primară nu mi s-a dat să spun o poezie. În 1943 am văzut primul spectacol, "Gioconda iubeşte", cu Maria Tănase. A fost un miracol. Casa noastră de la Râmnicu Vâlcea era lângă gară. Actorii veneau cu vagonul şi eu mă dezlipeam de lângă vagon, de dimineaţa de la ora nouă, când se sculau, se spălau şi se duceau la cumpărături sau să mănânce, sau veneau pe malul Oltului ca să facă baie. Şi Tănase şi balerinele... Pe Tănase l-am văzut o singură dată, pe balerine de mai multe ori...

Youtube video image

Da! Am fugit de acasă să-l văd pe Tănase şi am ajuns la actul II! Pe la 17 ani am început să joc şi eu la liceu, cu băieţii. Am scris şi nişte Reviste, am apărut şi în ele, spuneam cuplete şi lucruri cu haz la Tănase… Încă de la grădiniţă, copiii mă iubeau fiindcă-i făceam să râdă. Am simţit o atracţie puternică pentru scenă", povestea marele actor într-un interviu.

Omul are nevoie de râs

Îndrăgitul actor nu ezita niciodată să împărătășească și celorlalți gândurile sale serioase legate de comedie: "Comedia e salvarea. O zi în care n-ai râs e o zi pierdută. Omul are nevoie de râs, la nivelul celulei. Buna dispoziţie, se ştie, dizvolvă adrenalina pe care o provoacă durerea, supărarea, enervarea. Comedia e natura. Iar a face comedie e ca şi cum ai invita omul pe Valea Prahovei sau la mare. Realizează cineva acest lucru? Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Şi câte situaţii de comedie adevărată există în viaţă! Suntem clovni într-un mare circ. Uitaţi-vă niţel în viaţă. (Almanahul Cinema 1987)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel