Data publicării:

Delta Văcărești, admirată din cel mai înalt Centru de Observare din lume

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

România are, începând de joi, cel mai înalt punct de observație a unei arii naturale protejate din lume, odată cu inaugurarea Centrului de Observare a Parcului Natural Văcărești, eveniment la care au participat atât ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, cât și premierul Victor Ponta.

Obiectivul este amplasat la etajul 17 al unuia dintre blocurile turn aflate în cadrul unui complex rezidențial din zona Mihai Bravu și dispune de aparatură specifică pentru observație, oferind, în același timp, o panoramă unică a zonei Deltei Văcărești, scrie Agerpres.

Evenimentul organizat joi a coincis cu sărbătorirea la nivel mondial a Zilei Mediului, marcată în România prin acțiuni de informare, conștientizare și educație ecologică, desfășurate la nivelul tuturor comisariatelor județene ale Gărzii Naționale de Mediu /GNM/ și nu numai.

Centrul de Observare a Parcului Natural Văcărești reprezintă un proiect demarat și finalizat de organizația Salvați Dunărea și Delta, cu sprijinul asociațiilor Kogayon, Ecopolis, alături de publicația National Geographic-România, dar și Alpha Bank România și Asmita Garden.

'De ieri seară /4 iunie 2014, n.r./când a fost publicată Ordonanța de Urgență /pentru Delta Văcărești, n.r./ s-a creat cadrul pentru a începe dezbaterea publică pe propunerea de Hotărâre de Guvern care va declara Parcul natural Văcărești această zonă. Documentul este deja în dezbatere publică pe site-ul ministerului și îi invităm pe toți cei care cred că pot să contribuie cu ceva pentru a crea un cadru juridic pentru acest parc natural. Sperăm că atunci când decizia Guvernului va fi finalizată, să înceapă și procedura de alocare a administrării acestei zone, să se facă un management al zonei și toată lumea să știe care sunt acele reguli care sunt normale într-un parc natural. Aici, se pot crea laboratoare de cercetare și proiecte educaționale', a afirmat Korodi, la conferința de lansare a Centrului de Observare a Parcului Natural Văcărești.

Centrul de Observare al Parcului Natural Văcărești va fi un loc de întâlnire al iubitorilor de natură, al pasionaților de fotografie, un spațiu de desfășurare al evenimentelor educative, științifice și de comunicare dedicate zonei. În cadrul Observatorului, cei interesați pot avea un contact cu biodiversitatea urbană, pot schimba idei cu specialiști în protecția mediului, pot gândi proiecte și acțiuni dedicate mediului și spațiilor verzi urbane. Totodată, publicul interesat poate vizita Observatorul în regim liber, pe bază de programare. În cadrul obiectivului sunt puse la dispoziție patru binocluri profesioniste, o lunetă, determinatoare ornitologice și materiale de informare.

Guvernul a adoptat, miercuri, o Ordonanță de urgență referitoare la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Documentul modifică articolul referitor la 'instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea unui anumit tip de arie pentru a elimina confuziile create de faptul că un anumit sit ar putea fi definit ca arie naturală protejată fără a fi încadrat într-o anumită categorie de arie naturală protejată".

Începând de joi, 5 iunie, timp de 30 de zile, proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului /OUG/ privind Delta Văcărești a intrat în dezbatere publică pe site-ul ministerului de resort. Persoanele interesate pot transmite sugestii și propuneri direct la sediul MMSC sau prin adresele dedicate de e-mail, disponibile pe pagina de Internet a ministerului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel