În încercarea de a-și reduce costurile, compania americană Delta Airlines va investi 150 de milioane de euro pentru a cumpăra de la grupul ConocoPhillips o rafinărie de produse petroliere din Pennsylvania, devenind astfel primul operator de transporturi aeriene care va produce propriul carburant, transmite Reuters, citat de Mediafax.
Tranzacţia reprezintă cea mai îndrăzneaţă mişcare din industria transporturilor aeriene pentru scăderea cheltuielilor cu carburanţii, care au crescut exploziv în ultimii patru ani.
Achiziţia ar putea servi drept model pentru alte companii afectate de aprecierea abruptă a preţurilor petrolului, dacă îşi va atinge scopurile, deși mai mulți specialiști în domeniu consideră că sunt necesari câțiva ani pentru a se confirma dacă soluția oferă cheltuieli mai mici pentru operatorii aerieni .
Delta a arătat că preluarea rafinăriei va reduce costurile cu carburanţii pentru aeronave cu 300 milioane de dolari pe an, de la 12 miliarde de dolari în 2011.
Compania notează că producţia de carburanţi pentru avioane a rafinăriei va fi utilizată integral pentru consumul propriu, iar celelalte produse rezultate vor fi tranzacţionate în schimbul combustibilului pentru aeronave.
Tranzacţia va reduce cu 80% costurile cu carburanţii ale Delta pe piaţa SUA.
Rafinăria va fi administrată de o echipă desemnată de Delta condusă de Jeffrey Warmann, însă operaţiunile de trading vor fi externalizate.
Unitatea are o capacitate de rafinare de 185.000 barili pe zi.
Delta a încheiat şi un acord pe trei ani cu gigantul BP, care va alimenta rafinăria cu petrol. Totodată, BP şi fostul proprietar al rafinăriei, ConocoPhillips, vor primi o parte din benzina şi motorina produse de rafinărie în schimbul alimentării aeronavelor Delta în locaţii care nu pot fi servite de unitate.
Creşterea preţurilor carburanţilor, cererea scăzută din cauza crizelor financiare şi economice din ultimii ani, apariţia unor noi taxe în domeniu şi concurenţa dură din partea operatorilor low-cost sunt factori care influențează negativ companiile de transport aerian.
PennsylvaniaFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video