Delia, pentru prima dată în turneu în SUA. Pe 6 aprilie va concerta într-un mare oraș
Delia se află pentru prima oară în Statele Unite ale Americii unde urmează să cânte pentru români. Deja a concertat în două mari orașe.
Delia este în Statele Unite ale Americii pentru prima dată unde a susținut deja, în acest weekend, două concerte, în New York și Chicago. Montreal este următoarea destinație unde va cânta pentru români și nu numai pe 6 aprilie, a informat impresarul artistei.
Artista se află în turneul de promovare al celui mai recent album “Flex”, lansat la finele anului trecut, care include 13 piese, dintre care ”OTZL GLTZ”, ”Lololo”, ”Sirena Apelor”, precum și ”Jimmy Samurai” cu Oana Matache, ”Fără Te merau” cu Connect-R, ”Cum am știut” cu Killa Fonic, ”Cum era” cu NANE și ”eRAI” cu Antonia.
În perioada următoare, Delia va lansa videoclipul oficial al piesei ”eRAI” care marchează prima colaborare cu Antonia.
De asemenea, artista a lansat pe canalul său de YouTube concertul integral de lansare a albumului Flex” care a avut loc la Mina Museum anul trecut.
Una din cele mai emblematice artiste ale genului pop și un songwriter cu numeroase hituri compuse de ea însăși, Delia este constant pe cele mai înalte poziții din topurile muzicale prin zeci de hit-uri lansate în peste 20 de ani de activitate. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei sold-out de la Sala Palatului: “Deliria”, “Psihedelia”, “Acadelia”, show-urile în aer liber de la Verde Stop Arena: ”Cum era” și ”Rockadelia”, “Flex” sau evenimentul excusivist “Delia’s Winter Wonderland” de la Teatrul Național din București prin care mereu surprinde cu cele mai creative idei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News