Ediția din acest an se desfășoară sub egida temei “Generation Next: Chambers 4.0”, oferind delegaților prezenți din întreaga lume informații consistente și valoroase privind digital disruption (efectul care modifică așteptările și comportamentele fundamentale într-o cultură, piață sau industrie exprimat prin canale digitale), în oportunități pentru întreaga omenire.
„Congresul Mondial al Camerelor de Comerț aduce împreună reprezentanți ai organizațiilor internaționale, reprezentanți ai guvernelor, președinți de camere de comerț, oameni afaceri și își propune să stimuleze schimbarea prin dialog și cooperare pentru a crea un viitor mai prosper pentru toți. Este foarte important să dezvoltăm un model nou de implicare a sistemului cameral în redresarea și rezilienta economiilor naționale.
Vezi și: Daraban (CCIR): Trebuie să identificăm modul în care camerele de comerţ se pot implica în sprijinirea mediului de afaceri
CCIR se va implica, cu ajutorul camerelor județene, în comunitățile locale pentru a găsi soluțiile optime de atragere de capital pentru investiții. Consider că numai astfel putem ajuta la redresarea economiei românești, lovită destul de puternic în ultima perioadă”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban. BackgroundCea de-a XII-a ediție a Congresului Mondial al Camerelor de Comerț se desfășoară, la Dubai, pe parcursul a trei zile, reprezentând un prilej pentru consolidarea relațiilor între liderii camerali și mediul afaceri.
Astfel, vor fi abordate subiecte prioritare pentru antreprenori și mediul cameral. În același timp, se va urmări identificarea soluțiilor pentru depășirea obstacolelor și provocărilor generate de pandemie și tranziția dublă verde și digitală. Nu în ultimul rând, congresul din acest an reprezintă o oportunitate pentru stabilirea priorităților pe agenda globală și dezvoltarea unui plan de acțiune care să întărească rolul camerelor de comerț în calitate de lideri relevanți pentru secolul 21.
Vezi și: CCIR: Cele mai performante companii din România au peste 1,2 milioane de angajați
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică