Deficitul bugetar. Marcel Ciolacu, lămuriri: Nu este o problemă. Au fost nişte plăţi de la Ministerul Apărării
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat miercuri că nu este nicio problemă cu deficitul bugetar şi că în primele două luni ale anului au venit nişte plăţi de la Ministerul Apărării.
"La fel ca în fiecare an, în ianuarie sau februarie vine cataclismul şi nenorocirile se aşază peste români şi peste România. Nu este o problemă. La fel cum mi-am asumat anul trecut că ne încadrăm într-un deficit rezonabil şi real... nu putem să intrăm în foamete...Eu am trăit acea perioadă când un dictator a luat decizia să intre o ţară în foamete să plătim datoriile. (...) Repet, în acest moment avem o coaliţie responsabilă, vedem lucruri credibile, reale, nu mai există minciuni. Punem şi plusuri şi minusuri.
Nu este o problemă cu deficitul. Au fost nişte plăţi de la Ministerul Apărării care au venit în lunile ianuarie şi februarie. La ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală n.r) şi-au făcut planul pentru prima oară în ambele luni. Luna februarie e de obicei o lună mai delicată în ceea ce priveşte colectarea. Haideţi să vedem totuşi un trimestru, să putem vorbi în detaliu", a spus prim ministrul, la o conferinţă organizată cu ocazia verificării stadiului lucrărilor pe şantierul autostrăzii A0 Sud, Lotul 1 Glina - Vidra, scrie Agerpres.
Ce spune Ministerul de Finanțe
Conform datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor, deficitul bugetar a urcat la 28,99 miliarde de lei după primele două luni ale acestui an, reprezentând 1,67% din PIB, în creştere de 1,7 ori comparativ cu un sold negativ de 17,04 miliarde lei, respectiv 1,07% din PIB, raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut. În condiţiile în care, după prima lună din acest an, deficitul bugetar a fost 7,89 miliarde lei, respectiv 0,45% din PIB, înseamnă că, în februarie, deficitul bugetar a urcat de aproape trei ori.
"Execuţia bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 28,99 miliarde lei, respectiv 1,67% din PIB, faţă de deficitul de 17,04 miliarde lei, respectiv 1,07% din PIB aferent celor două luni ale anului 2023", precizează sursa citată.
Veniturile totale au însumat 86,67 miliarde de lei în primele două luni ale anului 2024, în creştere cu 17,2% (an/an), iar dinamica acestora a fost susţinută cu precădere de evoluţia încasărilor din contribuţii de asigurări, TVA, fonduri europene, impozit pe salarii şi accize.
Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 115,66 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 27,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2024 au înregistrat o creştere cu un punct procentual faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, de la 5,7% din PIB la 6,7% din PIB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News