Decretul privind desemnarea premierului Cîțu ca ministru interimar al Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial
Decretul privind desemnarea premierului Florin Cîţu ca ministru interimar al Sănătăţii a fost publicat, miercuri seara, în Monitorul Oficial.
Şeful statului a semnat, miercuri seara, decretul de desemnare a lui Florin Cîţu ca ministru interimar al Sănătăţii, după ce Vlad Voiculescu a fost revocat din funcţie. Prim-ministrul l-a revocat, miercuri dimineaţa, pe Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii.
El anunţa că interimar la conducerea ministerului va fi vicepremierul Dan Barna.
Totodată, şeful Executivului a demis-o pe Andreea Moldovan din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Ulterior, Florin Cîţu a explicat că, după refuzul vicepremierului Dan Barna de a prelua interimar funcţia, i-a transmis şefului statului noua propunere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News