Declarație controversată a lui Antonescu: "Obișnuiți-vă!". La ce se referă
Co-președintele USL, Crin Antonescu, a oferit, marți, pe holurile Parlamentului o declarație controversată privind viitorul Alianței.
”Înțeleg că nu ne mai suportați despărțiți? Obișnuiți-vă!”, le-a spus Crin Antonescu jurnaliștilor care îl așteptau pe holurile Parlamentului, pentru a-l întreba dacă se va întâlni cu premierul Victor Ponta în cursul zilei de astăzi, în contextul în care tensiunile în cadrul USL escaladează.
În plus, liderul liberalilor a oferit și un comentariu ironic față de declarația liderului parlamentarilor PSD din Senat, Ilie Sârbu, potrivit căreia pentru Premierul Victor Ponta s-a umplut paharul: ”Eu nu comentez lucrurile neserioase, nu mă interesează niciun pahar, eu vorbesc despre lucrurile serioase”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News